Reprezentanții Comisiei de la Veneția au venit în România pentru a verifica respectarea Constituției. Ce le-a spus Traian Băsescu

Publicat: 10 09. 2012, 15:56
Actualizat: 06 07. 2016, 01:29

O delegație a Comisiei de la Veneția, instituția care ajută Consiliul Europei în problemele de drept constituțional cu care se confruntă statele europene, a sosit la București, pentru a strânge date cu privire la situația constituțională din România, la ordonanțele de urgență ale Guvernului și la amendamentele la legea Curții Constituționale și la legea Referendumului.

Comisia va redacta o opinie pe baza datelor strânse la București, în cadrul vizitei care se va încheia marți.

Reprezentanții Comisiei de la Veneția s-au întâlnit deja cu membrii Curții Constituționale, cu cei ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar acum se află la Palatul Cotroceni, pentru o întrevedere cu președintele Traian Băsescu, de la ora 14.30.

Președintele Traian Băsescu le-a spus membrilor delegației că Guvernul și majoritatea din Parlament au comis „o serie de abuzuri” în perioada 3-6 iulie, printre care demiterea Avocatului Poporului printr-o ordonanță de urgență sau modificarea legii Curții Constituționale și a legii referendumului, prin aceeași metodă.

„Concluzia principală este că într-un fel sau altul instituțiile românești rezistă presiunii politice. Ele au reușit să rămână în interiorul misiunii fiecăreia, dacă discutăm despre Curtea Constituțională, Procurorul General sau DNA. Acesta este un motiv de satisfacție pentru mine (…) Aceste evenimente ne-au dat ocazia să constatăm această realitate, chiar dacă este surprinzătoare pentru mulți oameni, este o confirmare că România este un stat de drept, în care instituțiile pot acționa atunci când se întâmplă abuzuri politice„, a declarat președintele Băsescu, adăugând că el nu este surprins de faptul că instituțiile românești sunt capabile să reziste presiunilor politice, deoarece le cunoaște bine în urma celor opt ani de când se află în funcție.

Delegația a cerut Curții Constituționale date privind avizul acordat procedurii de suspendare a președintelui Băsescu, precum și o comparație juridică între suspendarea din 2007 și cea din 2012, a declarat judecătorul Augustin Zegrean, președintele CCR.

La ora 18.30, delegația are programată o întâlnire cu Crin Antonescu, președintele Senatului. Premierul Victor Ponta a declarat că „se va vedea” și el cu delegația, în cursul zilei de astăzi, însă nu a putut preciza ora la care are stabilită întâlnirea.

„Da, o să mă văd și eu cu ei în cursul zilei de azi, o să mă uit în agendă și vă spun, dar în mod sigur mă văd și eu”, a declarat Victor Ponta.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că nu i s-a solicitat o întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția, el observând că, în cadrul vizitei, Comisia se vede numai cu cei care sunt „pe partea cealaltă a baricadei”.

„Am înțeles că acum se vede numai cu cei care sunt pe partea cealaltă a baricadei, cu fostul Avocat al Poporului, cu ceilalți colegi ai noștri care au o opinie diferită vizavi de spiritul și litera Constituției și al democrației”, a spus Valeriu Zgonea, care a menționat că această declarație a sa nu este o acuzație, ci o observație pe care, ca președinte al Camerei, are dreptul să o facă.

Thomas Markert, șeful Secretariatului Comisiei de la Veneția, a declarat, la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, că vizita la București a delegației instituției a fost pregătită excelent de autoritățile române, fiind mulțumit că se va întâlni cu toți înalții demnitari ai statului.

„Suntem foarte satisfăcuți de această vizită care este foarte importantă. Ni s-a cerut de către secretarul general al Consiliului Europei să stabilim ceea ce s-a întâmplat recent în această țară în privința respectării principiilor statului de drept și principiilor europene. Suntem aici mai mult ca să ascultăm și suntem foarte interesați să avem analiza dumneavoastră asupra situației, să aflăm cum vedeți dumneavoastră ce s-a întâmplat din punct de vedere al statului de drept și cum vedeți perspectiva pentru viitor și următoarele evenimente”, i-a spus Markert președintelui Traian Băsescu.