Revolta unui medic de la Spitalul CFR Witting: „Ministerul ne declară și crede că noi suntem suport Covid, dar noi nu suntem nici cal, nici măgar”

Publicat: 14 08. 2020, 11:45
Actualizat: 06 04. 2021, 17:08
Sursă FOTO Pixabay/ caracter ilustrativ

Chirurgul Alexandru Gâdea de la Spitalul CFR Witting din București mărturisește că în cadrul unității medicale nu există medici infecționiști și nici secție de terapie intensivă unde să se gestioneze cazurile grave de Covid, deși autoritățile au desemnat spitalul drept suport pentru această boală.

„Ministerul ne declară și crede că noi suntem suport, noi nu suntem nici cal, nici măgar, iar dacă avem complicații dăm telefon din nou la SMURD și îi transferăm. Până acum am avut cel puțin doi pacienți care au fost luați cu SMURD și duși la alt spital suport care are ATI””, a declarat Alexandru Gâdea, medic de chirurgie internă și lider de sindicat, pentru Libertatea.

Medicul spune că având în vedere cât de neprevăzută este evoluția bolii Covid-19, la fiecare pacient în parte, un spital support fără secție ATI este de neimaginat. În plus, ventilatoarele nu au fost distribuite corect, din perspectiva chirurgului, pentru că nu sunt suficienți medici care să le utilizeze.

„Ventilatoarele nu sunt ca niște motoare, le pui în funcțiune și duduie”

„Ni s-au adus 16 ventilatoare, nu știu de ce au cumpărat atâtea, pot să îmi imaginez, să fac presupuneri, dar nu le fac, ci doar constat. Iar dintre aceste 16 ventilatoare nici măcar 6 nu sunt funcționale pentru că nu avem personalul suficient”, spune medicul Gâdea. „Sunt paturile frumos așa aranjate, fiecare cu ventilatorul lui, dar nu sunt funcționale că nu are cine să le folosească. Ventilatoarele nu sunt ca niște motoare, le pui în funcțiune și duduie. Trebuie să fie deservite oră de oră de un personal, pe care noi nu îl avem”, a adăugat acesta.

„Bolnavul nu e ca o mașină, i-ai dat ceva și merge”

Medicul spune că spitalul are 3 medici de ATI și niciun medic infecționist:

„Medicii care acționează pe această mare secție COVID și care sunt de gardă nu au specialitatea asta. Se fac două linii de gardă, că avem 30-40 de pacienți. Una e pe medicină internă, dar în a doua gardă activează toți medicii – ORL, oftalmo, chirurgie – dar fără să aibă calitatea. Ei pot să ajute, dar ca să ajuți, trebuie să ai și calitatea. Altfel intră în malpraxis. Acești medici trebuiau să îngrijească pacienții pentru afecțiuni conexe. Noi funcționăm de fapt ca un fel de secție externă a unui spital de infecțioase. Vine pacientul cu tratament cu tot și noi îl îngrijim. Dar noi nu avem infecționist”. „Bolnavul nu e ca o mașină, i-ai dat ceva și merge. Dacă se modifică ceva în starea lui, cine schimbă schema de tratament? Nu merge așa cu infecționistul. A trecut pe acolo, a făcut check-in, check-out și a plecat”, a adăugat chirurgul de la Spitalul CFR Witting.