România a plătit prima tranșă de 100 de milioane de euro pentru avioanele F-16 din Portugalia

Publicat: 10 10. 2013, 18:41
Actualizat: 10 07. 2016, 08:11

România a semnat contractul de achiziție a 12 avioane F-16 second-hand de la Forțele Aeriene Portugheze și a plătit prima tranșă de 100 de milioane de euro, din totalul de 628 de milioane de euro. Anunțul oficial și detaliile contractului vor fi făcute publice vineri.

Negocierile cu Portugalia au început încă din 2012, din mandatului ministrului liberal al Apărării, Corneliu Dobrițoiu. Portughezii au decis să vândă avioanele din flotă pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar. De altfel, ei ar fi renunțat doar la 9 avioane, restul de trei achiziționându-le din SUA și modernizându-le la standardul MLU (Mid Life Update).

Banii pentru prima tranșă din contractul pentru avioane F-16 au fost asigurați de Guvern din sumele încasate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru vânzarea frecvențelor radio folosite de companiile de comunicații pentru Internetul mobil de mare viteză 4G, folosite până recent de Armată.

Costul total al contractului de achiziție de avioane F-16 upgradate la modelul Block 40 va fi de 628 de milioane de euro, bani care vor fi plătiți în tranșe eșalonate pe 5 ani. Suma respectivă include, pe lângă avioane, și pachetul logistic, instruirea piloților, pregătirea echipamentelor de zbor și piesele de schimb. 

Primele avioane F-16 portugheze vor ajunge în România în 2015, livrarea urmând să se încheie în 2017.

România a decis încă din 2008 că trebuie să își modernizeze flota aeriană, pentru a suplini avioanele MiG 21 Lancer, a căror resursă de zbor expiră începând cu 2013. Mai multe aparate MiG 21 Lancer au fost modernizate, însă costurile nu mai sunt rentabile în raport cu durata și performanța utilizării lor.

Miniștrii Apărării Corneliu Dobrițoiu, respectiv Mircea Dușa au explicat că România nu își poate îndeplini corespunzător misiunile de poliție aeriană, la care este obligată să participe în cadrul NATO, până nu achiziționează avioane multirol.