Rovana Plumb: Va fi eliberat mandatul pentru prinderea ursului care a atacat localnici în Dâmbovița

Publicat: 15 09. 2012, 17:29
Actualizat: 26 03. 2019, 02:08

Ministerul Mediului va elibera, într-o oră, un mandat pentru capturarea ursului care a ucis un bărbat și a rănit o femeie din județul Dâmbovița, a anunțat, sâmbătă după-amiază, ministrul Rovana Plumb, precizând că este posibil ca animalul să fie turbat.

„Într- oră va fi emis mandatul pentru capturarea ursului. Din ceea ce îmi comunică specialiștii, asemenea cazuri sunt foarte, foarte rare. Este posibil ca animanul să fie turbat”, a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că procedurile prevăd că dacă ursul este turbat acesta va fi împușcat.

„Îl vom captura și vom vedea mai departe despre ce este vorba. Vor decide specialiștii asupra măsurilor următoare”, a spus ministrul Mediului, precizând că incidentele au avut loc în comuna sa natală.

Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 57 de ani a fost rănită, după ce au fost atacate de un urs.

Incidentele au avut loc sâmbătă, într-un interval de aproximativ șase ore, în județul Dâmbovița, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localități fiind încevinate.