Scandalul de la Poșta Română continuă: Mii de plicuri găsite de polițiști în oficiu poștal și la angajați acasă

Publicat: 28 06. 2019, 12:13

Polițiștii din Alba au reținut opt persoane bănuite că nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu și nu ar fi livrat corespondența destinatarilor. La perchezițiile făcute de oamenii legii au fost găsite în subsolul Oficiului Poștal Sebeș, județul Alba, aproape 7.000 de plicuri care nu au fost înmânate destinatarilor, depozitate în saci de plastic, iar peste 3.000 de plicuri au fost găsite acasă la foști și actuali angajați.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii față de opt persoane din municipiul Sebeș și localitățile rurale din apropierea acestuia, care sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Cu ocazia celor 23 de percheziții care au avut loc ieri (joi – n.r.), la domiciliile acestora au fost găsite 3.380 de plicuri expediate de instanțe de judecată, instituții publice și furnizori de servicii, iar la sediul societății comerciale specializată în furnizarea de servicii poștale au fost găsite 6.904 pliciri neexpediate destinatarilor în termen”, a declarat Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Cele opt persoane reținute vor fi prezentate, vineri, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii din Alba au făcut percheziții la oficii poștale din județ și la locuințele a 21 de angajați și foști angajați, suspectați că, timp de un și jumătate, nu au livrat destinatarilor corespondența trimisă de instanțele de judecată și au semnat în fals dovezile de livrare.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, aceștia nu ar fi înmânat destinatarilor corespondența expediată de către instanțele de judecată din municipiul Alba Iulia și ar fi semnat, în fals, în numele destinatarilor, dovezi și borderouri de livrare, primele fiind expediate ulterior instanțelor de judecată.

Poșta Română a anunțat, joi, în legătură cu perchezițiile la câteva oficii poștale din județul Alba, că fiecare angajat este direct răspunzător pentru modul în care își desfășoară activitatea, iar dacă suspiciunile se vor adeveri, se vor lua măsuri drastice.

„La această oră, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice IPJ Alba încă desfășoară cercetări la oficiul poștal Sebeș. În paralel, Corpul de Control al Directorului General al companiei a demarat investigații pentru a stabili dacă suspiciunile îndreptate împotriva angajaților Poștei Române se confirmă sau nu. În acest moment, nu avem nicio informație cu privire la existența deschiderii vreunui dosar de cercetare penală. Precizăm că, la sfarșitul lunii mai, toți angajații din structurile Poștei Române implicați în activitățile de prezentare, prelucrare, disitribuire și verificare au primit adresa nr. 108/6068/31.05.2019, prin care au fost reinstruiți cu privire la termenele de îndeplinire a actelor de procedură. Fiecare angajat este direct răspunzător pentru modul în care își desfășoară activitatea și în care își îndeplinește atribuțiile în conformitate cu fișa postului. Dacă suspiciunile vor fi confirmate, se vor lua măsuri drastice împotriva angajaților care au dovedit neglijență în serviciu. Menționăm că în imaginile difuzate de mass-media apar saci cu trimiteri care nu reprezintă solduri nedistribuite către instanțe, așa cum se lasă de înțeles, ci documente de arhivă care urmează a fi casate în termenul legal. Conducerea Poștei Române susține toate demersurile organelor de cercetare și va pune la dispoziție toate documentele solicitate de autoritățile abilitate ale statului”, a transmis Poșta Română.