Șeful INTERPOL Costa Rica: Alinei Bica i-am spus că este timpul SĂ SE PREDEA. Cu Udrea nu am avut NICIUN CONTACT

Publicat: 10 10. 2018, 23:32

„Într-o audiență, doamna Alina Bica s-a prezentat la biroul Interpol, însoțită de consilierii săi legali, într-un mod foarte politicos. La acel moment nu ne-a oferit locația, dar am păstrat contactul cu avocații ei, care ne-au lăsat informații de contact”, a declarat Gustavo Chinchilla, într-un interviu difuzat de Antena 3.

Întrebat dacă o cunoștea dinainte pe Alina Bica, Gustavo Chinchilla a răspuns că nu a știut despre ea, iar cu Elena Udrea nu a avut niciun contact până la reținere. Iată mai jos anunțul reținerii celor două, făcut de șeful Interpol Costa Rica pe 4 octombrie 2018.

„Lucram în două cauze diferite, cea a Elenei Udrea și cea a Alinei Bica. Cu doamna Elena Udrea nu am avut niciun tip de contact, niciun tip de abordare. Imediat după reținerea doamnei Elena, unul dintre avocații doamnei Alina Bica ne-a contactat și eu i-am spus că era timpul să se predea, că cel mai bine era să se prezinte singură la Tribunalul penal al Întâiului Circuit judiciar din San Jose. Dar el mi-a spus că urma să vorbească cu doamna Bica și că apoi ne va contacta din nou. Procedura Poliției nu se poate pune în stand by.(…) Ele au o cerere de refugiat, dar statutul de refugiat și azilul politic sunt diferite. Ni s-a părut că momentul oportun de a realiza acea reținere era 3 octombrie. Ele, potrivit sistemului nostru penal, au dreptul de a solicita câteva recursuri, pot cere schimbarea măsurilor, e dreptul lor”, a completat șeful Interpol Costa Rica.

Elena Udrea și Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, într-un răspuns pentru Mediafax, că Ambasada României în Mexic, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în Costa Rica, nu a primit vreo solicitare de asistență din partea Elenei Udrea, cum se vehicula în spațiul public.