Sever Voinescu: Foarte mulți nemulțumiți din PDL vor adera la Mișcarea Populară, pentru Băsescu

Publicat: 26 05. 2013, 13:23
Actualizat: 03 07. 2013, 17:01

Fostul vicepreședinte al PDL Sever Voinescu a declarat pentru MEDIAFAX că foarte mulți dintre membrii PDL nemulțumiți în prezent de conducerea partidului se vor alătura Mișcării Populare pentru Traian Băsescu, iar „PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat” de șeful statului.

„Înțeleg foarte bine de ce a apărut, înțeleg foarte bine ce vrea, însă eu personal nu am niciun plan legat de Mișcarea Populară decât aceea de a-i privi evoluția cu simpatie în viitor. Din punctul meu de vedere, transformarea în partid a fundației era absolutprevizibilă, n-am înțeles bine de ce la început cei care au fondat această fundație au jucat pentru câteva zile piesa politismului și a civismului pur. Nu a prins, evident, pentru că de la bun început a fost o mișcare politică și trebuia asumată ca atare, și mă bucur că acum s-a întâmplat acest lucru”, a declarat duminică Voinescu pentru MEDIAFAX.

Fostul vicepreședinte al PDL a spus că, în opinia sa, foarte mulți dintre membrii PDL nemulțumiți de actuala conducere a partidului se vor alătura Mișcării Populare.

„Cred că foarte mulți oameni care în momentul ăsta sunt nemulțumiți de actuala conducere din PDL vor căuta un loc în această construcție nouă. PDL va plăti astfel scump eroarea de a se fi debarasat, de a se fi depărtat brutal de Traian Băsescu. A fost o eroare strategică pe care poate o pot înțelege din punct de vedere psihologic, dar care nu are niciun fel de rațiune politică, și PDL va plăti lucrul ăsta, ceea ce mă doare. Actuala conducere a PDL este suficient de lașă să spună, când rezultatele acestei direcții anti-Băsescu vor fi evidente, că nu a fost din vina ei și că așa a vrut poporul sau partidul. Adică mă aștept și la momente penibile în următorii ani în explicarea eșecului PDL”, a mai afirmat Voinescu.

El a mai precizat că înființarea Partidului Mișcarea Populară este o reacție la un „drum înfundat și aberant pe care a pornit-o PDL”.

Voinescu a mai afirmat că nu se va implica în fondarea noului partid.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că înființarea Partidului Mișcarea Populară e o reacție de alternativă la un „PDL care este leșinat”, iar dacă în această formațiune se vor reuni suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL își menține linia actuală, se va alătura Mișcării.

„Dacă Mișcarea Populară îi va aduna pe suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL va continua să se opună președintelui, mă voi regăsi în mod cert în Mișcarea Populară. Dincolo de faptul că se dorește o alternativă la un PDL care este leșinat în acest moment, dacă dincolo de asta Mișcarea Populară va aduna suporterii lui Traian Băsescu, iar PDL va rămâne un partid anti-Băsescu, evident că mă voi regăsi în Mișcarea Populară”, a răspuns europarlamentarul PDL.

Cristian Preda a menționat că a încercat să se afilieze la Fundația „Mișcarea Populară”, însă la momentul respectiv nu erau primiți membri ai partidelor.

Fundația „Mișcarea Populară” a anunțat sâmbătă începerea formalităților legale pentru înființarea unui partid de centru-dreapta, numit Partidul „Mișcarea Populară”.