Stavarache, aflat sub interdicția de a părăsi țara, lăsat să plece la Milano

Publicat: 05 05. 2015, 20:35

Tribunalul Bacău a decis, marți, menținerea măsurii preventive de control judiciar față de primarul Bacăului, Romeo Stavarache, dispusă pe 2 februarie de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar în care edilul este judecat, alături de doi oameni de afaceri, Liviu Goian și Vasile Liviu Cenușă, pentru fapte de corupție, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În schimb, prin aceeași hotărâre, magistrații au admis solicitarea avocaților edilului băcăuan de a părăsi țara timp de o săptămână pentru a putea participa la Milano, în calitate de primar, la o expoziție internațională.

„La termenul de astăzi (n.r. – marți), am solicitat încuviințarea de părăsire a teritoriului României de către domnul Stavarache pentru ca domnia sa să poartă participa la Expo-Miliano 2015, în baza invitației primite de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Am justificat cererea și am motivat-o prin prisma calității de primar, în condițiile în care participarea sa la această expoziție internațională vizează strict interesele Unității Administrativ Teritoriale și a zonei mitropolitane Bacău”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX avocatul primarului Romeo Stavache, Doinița Boană.

Expoziția internațională la care va participa și primarul din Bacău se va desfășura în perioada 8-15 iunie, la Milano – Italia.

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat într-un dosar de corupție, și-a reluat activitatea la primărie pe 19 februarie, în urma a două săptămâni de concediu de odihnă, după ce, pe 2 februarie, magistrații ICCJ au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlui judiciar.

Edilul din Bacău a fost arestat preventiv în 1 iulie 2014, iar în 3 septembrie a fost plasat în arest la domiciliu. Tot în 3 septembrie anul trecut, instanța supremă a stabilit ca și ceilalți doi inculpați din dosar, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, să fie judecați în stare de arest la domiciliu.

La sfârșitul lunii noiembrie 2014, Stavarache a ajuns la spital, unde i-a fost montat un dispozitiv pentru monitorizarea tensiunii arteriale, după ce a acuzat probleme cardiace. Înainte, primarul băcăuan a primit acceptul Curții de Apel Bacău de a-și părăsi locuința.

La 25 iulie 2014, DNA a dispus trimiterea în judecată a primarului Bacăului, pentru cinci infracțiuni de luare de mită comise în perioada 2008 – 2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În același dosar, sunt judecați oamenii de afaceri Costel Cășuneanu, Liviu Vasile Cenușă și Liviu Goian, precum și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 – 2011, Romeo Stavarache a pretins și primit, direct sau prin intermediul celorlalți inculpați, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani. Procurorii anticorupție mai spun că toate sumele de bani au fost primite de către Stavarache prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, administrate de Liviu Goian, Liviu Vasile Cenușă și Constantin Apostol.

În acest dosar, s-a dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale lui Stavarache: un teren compus din trei loturi și patru corpuri de clădire, până la concurența sumei de 2.390.459 de lei.

Romeo Stavarache este primar al municipiului Bacău din 2004.