SUA și aliații lor se reunesc pentru a contracara influența Chinei în Pacific

Publicat: 11 02. 2022, 10:24
Sursa foto: Shutterstock

Miniştrii de externe ai Statelor Unite, Australiei, Japoniei şi Indiei au început vineri discuţiile pentru întărirea alianţei Quad, care urmăreşte să contracareze extinderea influenţei chineze în regiunea Asia-Pacific, transmite AFP.

Ministrul australian de externe, Marise Payne, a spus că „împreună, formăm o reţea vitală de democraţii liberale care se angajează să coopereze concret şi să se asigure că toate ţările din zona Indo-Pacific, mari şi mici, sunt capabile să ia propriile decizii strategice, fără constrângere”.

La rândul său, secretarul de stat american Antony Blinken a dat asigurări că, deşi Washingtonul se concentrează în prezent pe ameninţarea rusă din Ucraina, provocarea pe termen mai lung rămâne China, care contestă „ordinea tradiţională”.

„După părerea mea, nu există nicio îndoială că ambiţia supremă a Chinei este să devină cea mai mare putere militară, economică, diplomatică şi politică, nu numai în regiune, ci şi în lume”, a declarat el jurnalului The Australian în ajunul discuţiilor.

Grupul Quad a fost lansat în 2007, dar a prins contur cu adevărat abia un deceniu mai târziu, în urma unor conflicte violente la granița dintre India şi China.

Reuniunea de la Melbourne îşi propune să aprofundeze cooperarea în domenii precum lupta împotriva COVID-19, problemele legate de tehnologia informaţiei, în special desfăşurarea reţelelor de telecomunicaţii 5G.

Ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, a explicat că alianţa Quad permite să se stabilească „o ordine liberă şi deschisă bazată pe statul de drept” în regiunea Asia-Pacific.

De asemenea, cele patru ţări au folosit acest cadru pentru a se angaja să distribuie 1,3 miliarde de vaccinuri, dintre care 500 de milioane au fost deja livrate.