Tânăr de doar 24 de ani, mort după ce a căzut cu maşina într-un canal de irigaţii

Publicat: 18 10. 2022, 17:30
Actualizat: 18 10. 2022, 17:31

Un tânăr de doar 24 de ani a murit după ce a căzut cu maşina într-un canal de irigaţii, în afara oraşului Dăbuleni, judeţul Dolj.

Tragedia s-a produs marți, 18 octombrie.

În jurul orei 14:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dăbuleni au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autovehicul este căzut într-un canal de irigaţii, din extravilanul orașului Dăbuleni, iar în interior se află o persoană inconştientă.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii și un echipaj al Serviciului de Ambulanșă Județean Dolj, iar în autovehicul se afla un tânăr de 24 de ani, din Brădeşti. În ciuda încercărilor, medicii l-au mai putut salva pe băiat, fiind declarat decesul.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 542, din direcţia Dăbuleni, către Amărăştii de Jos, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând cu vehiculul într-un canal de irigaţii.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.