Tânăr prins după ce a furat dintr-o locuință 31.000 de euro, 155.000 de lei și bijuterii

Publicat: 27 09. 2013, 15:36
Actualizat: 29 03. 2019, 12:04

Un tânăr de 22 de ani, din județul Dâmbovița, a fost prins, vineri, de către polițiști la scurt timp după ce a furat dintr-o locuință din orașul Titu 31.000 de euro, 155.000 de lei și mai multe bijuterii din aur, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae, lucrătorii poliției orașului Titu, cu sprijinul cetățenilor l-au depistat, cu operativitate pe suspectul care încerca să părăsească zona unde furase dintr-o casă bani și aur.

„Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din comuna Costeștii din Vale, care după ce a sustras dintr-o locuință din orasul Titu, sat Salcuta, suma de 31.000 de euro, 155.000 de lei și bijuterii din aur a fost prins. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în luna august 2013, tânărul a pătruns într-o locuință, situată pe raza comunei Lungulețu, de unde a sustras suma de 200.000 de lei. Suma de 100.000 de lei și bijuteriile din aur au fost recuperate, urmând a fi predate părții vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.

În prezent, tânărul se află la sediul Poliției orașului Titu, unde este audiat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca anchetatorii să dispună dacă se impune reținerea lui pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.