Toate drumurile din Suceava au fost redeschise, dar se circulă dificil din cauza zăpezii

Publicat: 26 03. 2013, 11:37
Actualizat: 01 02. 2019, 22:15

Traficul rutier a fost reluat, de luni, pe toate drumurile naționale și județene din Suceava, însă se circulă în condiții de iarnă, a declarat prefectul Florin Sinescu, care a menționat că se acționează în continuare cu 50 de utilaje pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic.

Prefectul a anunțat că în județ circulația a fost reluată de luni pe toate traseele de drumuri naționale și județene după ce în week-end, din cauza ninsorii și a viscolului au fost blocate mai multe sectoare de drumuri naționale și județene.

El a menționat că se acționează în continuare cu 50 de utilaje pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic și au fost distribuite 376 tone de material antiderapant.

Prefectul a mai spus că Aeroportul Suceava este operațional, iar traficul feroviar este asigurat fără disfuncționalități.

Totodată, Sinescu a menționat că pe principalele cursuri de apă din județ cotele și debitele sunt în staționare și nu sunt înregistrate baraje prin dislocarea gheții.

Șase drumuri naționale și șapte drumuri județene au fost închise, vineri seară, în județul Suceava, din cauza viscolului puternic, circulația pe drumurile naționale fiind reluată, treptat, începând de sâmbătă după-amiază.

Vineri noapte, echipele de intervenție ale MAI au evacuat și salvat 201 persoane care se aflau în mașini și care nu au mai putut înainta din cauza viscolului puternic. Un număr de 46 persoane erau blocate pe DN17A Dornești – Ratoș în trei microbuze și cinci autoturisme. O parte dintre persoanele evacuate au fost transportate la Grănicești, unde au fost cazate la Primărie sau căminul cultural, iar altele au fost cazate la localnici, sâmbătă dimineață oamenii întorcându-se la mașini, unde au așteptat ca drumurile să fie deszăpezite. Ei au primit alimente și apă din partea autorităților în perioada în care au stat blocați în trafic.