Tribunalul respinge cererea lui Sevil Shhaideh de audiere a lui Greblă și Nicolicea în dosarul Belina

Publicat: 20 09. 2019, 13:49

Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, trimisă în judecată în dosarul Belina pentru abuz în serviciu, a cerut judecătorilor Tribunalului București audierea mai multor martori, respectiv Toni Greblă-secretarul general al Guvernului, Lucia Varga – fost ministru al Apelor și Pădurilor; Liviu Voinea – viceguvernator BNR, deputatul Eugen Nicolicea, Maya Teodoroiu – agent guvernamental al României la CEDO.

Magistrații Tribunalului București au respins însă ca neutile solicitările de audiere înaintate de Sevil Shhaideh.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a transmis, la ultimul termen de judecată de la Tribunalul București al dosarului „Belina”, că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în această cauză și că nu înțelege ce fapte a săvârșit.

Pe 27 iunie 2018, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina, clasând acuzațiile pentru Rovana Plumb în această cauză.

Alături de aceasta, au mai fost trimiși în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu, și Ionuț Adrian Gâdea, la data faptei președinte al Consiliului Județean Teleorman, pentru complicitate la abuz, alături de alți funcționari publici.

„În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale”, se arată în rechizitoriul întocmit.