Un bărbat din Alba și-a incendiat casa, apoi s-a aruncat în fața unui tren

Publicat: 15 02. 2012, 09:57
Actualizat: 13 07. 2012, 17:17
Un bărbat din județul Alba și-a incendiat locuința, în noaptea de miercuri spre joi, după care s-a sinucis, aruncându-se în fața unui tren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din județul Alba și-a incendiat locuința, în noaptea de miercuri spre joi, după care s-a sinucis, aruncându-se în fața unui tren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Alba a informat că polițiștii au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, că în localitatea Vințu de Jos s-a produs un incendiu puternic. La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari, care au stins incendiul în peste trei ore. În urma incendiului, casa a fost distrusă în proporție de aproximativ 80 la sută.

Polițiștii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat chiar de proprietarul imobilului, Mircea M., de 50 ani, la fața locului fiind găsit un bilet semnat de acesta, în care menționa că îi pare rău că a incendiat imobilul și că se va arunca în fața trenului. Oamenii legii au extins cercetările în zona liniei ferate din apropierea imobilului, unde au găsit cadavrul bărbatului, pe tronsonul de linie ferată. (Mediafax)