Un elev din Constanța susține că i-a fost scăzută nota la purtare pentru că nu a plătit fondul școlii

Publicat: 21 02. 2014, 21:31
Actualizat: 22 10. 2014, 09:44

Alexandru Bajdechi, fost președinte al Consiliului Județean al Elevilor Constanța și elev la Liceul „Traian”, spune că profesorii i-au scăzut nota la purtare pentru 13 absențe acumulate în două zile din decembrie, dar el crede că au făcut acest lucru pentru că nu a mai plătit fondul școlii și i-a încurajat și pe colegii săi să facă același lucru . În cele două zile în care a lipsit, elevul spune că a fost la București, la Forumul Organizațiilor Neguvernamentale, astfel că absențele ar fi trebuit motivate.

„Eu am depus cerere pentru motivarea absențelor, le-am arătat că am fost la un eveniment la care au participat și oficiali din Ministerul Educației. Dar nu au vrut să-mi accepte cererea. Ei se bazează pe un regulament de ordine interioară adoptat fără ca Ministerul Educației să fii adoptat normele de aplicare pentru acest regulament prevăzut în legea educației”, a spus pentru gândul Alexandru Bajdechi.

Elevul susține că, de fapt, profesorii i-au scăzut nota la purtare pentru că în semestrul I a transmis presei o scrisoare în care spunea că pe elevi și părinți se pune presiune pentru a achita suma de 150 de lei, reprezentând fondul școlii. 

„M-au întrebat de ce am vorbit despre fondul școlii cu presa și le-am spus că așa am considerat eu că a fost necesar, că este un fenoment care trebuie să se termine”, a mai spus Alexandru, care adaugă că a fost anunțat încă din primul semestru că va avea nota scăzută la purtare.

„Am depus o solicitare la secretariatul unității pentru anchetarea modului în care s-a întâmplat acest lucru”, a mai spus elevul.

Constantin Caracoti, directorul unității de invățământ, a declarat pentru gândul că elevului i s-a scăzut nota la purtare pentru că a participat în nume propriu la Forumul Organizațiilor Neguvernamentale și mai lipsise alte cinci zile de la școală.

„Sunt șase elevi care au nota scăzută la purtare din cauza absențelor. Bajdechi a mai avut cinci zile motivate, când a participat la diverse activități, inclusiv la școala de șoferi. Bajdechi este un elev cu probleme pentru că are absențe și i se aplică regulamentul școlar”, a spus directorul.

Elevii cer anchetă

Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Constanța solicită Inspectoratului Școlar Județean Constanța și Ministerului Educației declanșarea unei anchete pentru a verifica dacă este vorba de comiterea vreunui abuz.

„În urma aparițiilor din presa locală ne-am autosesizat și vom declanșa o anchetă pentru a verifica dacă este vorba de comitere vreunui abuz. De asemenea, vom aduce la cunoștința Inspectoratului Școlar Județean și a Ministerului Educației Naționale acest caz și vom solicita demararea unei anchete și la nivelul acestor două instituții. Având în vedere declarațiile elevului și anume că în acea perioadă a participat la Forumul ONG, în calitate de reprezentant al societății civile, eu consider că este vorba de comiterea unui abuz”, a declarat Andrei Gâlcă, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.