USR: Curtea de Apel a respins cererea de revizuire privind înființarea companiilor municipale

Publicat: 26 06. 2019, 11:30

„USR București a obținut încă o victorie în instanță în dosarele privind înființarea companiilor municipale. Ieri (luni), Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că toate companiile municipale au fost înființate cu încălcarea legii. În luna noiembrie a anului trecut, instanța a constatat că aceste companii au fost înființate cu încălcarea legii pentru că hotărârile de Consiliu au fost votate cu majoritate simplă (50% plus 1 din voturile consilierilor municipali), în loc să fie luate cu majoritate de două treimi, așa cum ar fi trebuit”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de USR București.

Potrivit sursei citate, în ciuda faptului că decizia a fost definitivă, Gabriela Firea ar fi căutat diverse artificii juridice „în speranța că ar putea anula această decizie”.

De asemenea, Roxana Wring susține că în cazul în care aceste companii ar fi desființate de către PMB, Gabriela Firea ar recunoaște că au fost înființate ilegal.

„Gabriela Firea tot speră să găsească o soluție juridică pentru a nu desființa companiile. Pentru că dacă le-ar desființa, ar recunoaște de fapt că a greșit de la bun început. Și dacă a greșit, atunci ar trebui să răspundă pentru cele 600 de milioane de lei cât a costat această eroare. Nu setea de dreptate o macină pe Gabriela Firea, ci teama că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să vină cu bani de-acasă pentru a acoperi această pierdere colosală pe care a produs-o municipalității”, a declarat Roxana Wring.