VERDICT al Consiliului Național de Etică: IOAN MANG A PLAGIAT. Deciza va fi oficială după avizul Ministerului Educației

Publicat: 05 09. 2012, 21:28
Actualizat: 05 07. 2016, 22:59

Consiliul Național de Etică a finalizat, miercuri 5 septembrie, analiza cazului acuzațiilor de plagiat aduse fostului ministru Ioan Mang. Potrivit unor surse, Consiliul a hotărât că Ioan Mang a plagiat în mai multe lucrărări științifice. Consiliul a întocmit un raport după ce a primit trei sesizări privind șapte lucrări semnate de Ioan Mang despre care se susține că au fost plagiate. Potrivit surselor gândul, în raportul care va fi înaintat Ministerului Educației „au fost propuse sancțiuni”.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Etică, Gabriela Catană a declarat că, în ședința de miercuri, 5 septembrie, s-a luat în discuție cazul Mang. Decizia în cazul Mang va fi oficială numai după ce va primi avizul Direcției Juridice a Ministerului Educației. „Hotărârea va fi publicată numai după ce vom primi avizul ministerului”, a declarat Gabriela Catană.

UPDATE: Contactat de gândul fostul ministru Ioan Mang a declarat că așteptă comunicatul oficial al Consiliului Național de Etică dar ia in calcul o acțiune în instanță. „Se poate ajunge și la asta (o acțiune în instanșă n.red.) dar nu cred că se va ajunge acolo. Eu nu comentez deocamdată aștept comunicatul oficial al Consiliului Național de Etică. „

Pe 18 iulie când a fost audiat de Consiliul Național de Etică, Ioan Mang a declarat că acuzațiile de plagiat sunt aberante.

Același  Consiliul Național de Etică care s-a pronunțat în cazul Mang a decis că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea de doctorat, deși anterior Consiliul Național de Atestare a diplomelor a constat că premierul a copiat 85 de pagini în lucrarea de doctorat. În cazul Ponta și Universitatea București a decis că Victor Ponta a plagiat. 

Cazul Ioan Mang, ministrul care a demisionat după un scandal de plagiat

Nominalizat de USL după ce Corina Dumitrescu a fost nevoită să se retragă tot în urma unui caz de plagiat și inadevertențe în CV, Ioan Mag a fost acuzat de plagiat chiar în cadrul audierilor din Parlament. Pe 9 mai în timpul audierilor din comisiile de specialitate, deputata PDL Doinița Chircu a spus că există „suspiciuni” că articolele științifice ale lui Ioan Mang conțin „elemente de plagiat”. „Eu am avut aumite suspiciuni, venite din comunicarea cu mediul universitar. Eu sunt absolvent de cibernetică și am avut și eu momente în care mi s-a părut, citind articolele domnului Mang (care este profesor universitar la Universitatea Oradea, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației – n.r.), că există suprapuneri. Și nu puteam să accept ca ministrul Educației să fie un plagiator”, a declarat Chircu pentru gândul.

Citește mai multe aici

Pe 10 mai, premierul Victor Ponta a cerut Academiei Române ca un grup de specialiști să verifice acuzațiile de plagiat formulate de opoziție la adresa ministrului Educației și a precizat că, dacă aceste acuzații vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze. În aceeași zi Consiliul Național de Etică a anunțat că analizează cazul.

Citește mai multe aici

Pe 16 mai Ioan Mang a anunțat că și-a depus demisia. Până la acel moment nici Academia și nici Consilul Național de Etică nu au emis un verdict. „În perioada următoare, va trebui să-mi clarific problemele personale pe care le am. Sunt convins că voi ieși bine din acestea”, a declarat Mang. La o zi după demisia lui Mang, Academia Română a desființat Comisia care trebuia să analizeze cazul de plagiat de care era acuzat fostul ministru al Educației.

Citește mai multe aici

Pe 9 mai Ministrul Educației a schimbat printr-un ordin componența Consiliului Național de Etică. Până în prezent Consiliul nu a luat în discuție cazul Mang.