VIDEO | Protest Declic la DNA față de clasarea dosarului Certej. Asociația a adus zeița justiției: „La Certej, justiția e în lanțuri”

Publicat: 09 12. 2019, 11:44

Membrii comunității Declic au adus și un banner pe care scrie „La Certej, justiția e în lanțuri”.

„Am venit pentru a spune că la Certej, justiția este în lanțuri. Suntem nemulțumiți de decizia de clasare în dosarul de corupție de acolo, ceea ce face posibilă avansarea proiectului de minerit din munții Apuseni și anume, extragerea aurului cu cianuri acolo. În dosarul de corupție de la Certej, ilegalitățile pe care le-am sesizat se referă la transferul abuziv de proprietate de pădure de la săteni, Certejul de Sus, prin intermediul primăriei către compania minieră. În plan, compania minieră pune la cale construirea a 2 iazuri de decantare. De altfel, pădurea pe care se dorește construirea este singura locație propusă pentru dezvoltarea proiectului minier”, a declarat, la sediul DNA, Roxana Pencea Brădățan, reprezentant Declic.

Asociația Declic a făcut un denunț în 2016 la DNA Alba, care a demarat ancheta in rem. În iunie 2019, dosarul a fost închis. După ce Declic a depus o plângere față de soluția de clasare, dosarul a fost transmis către DNA central. Procurorii din București au clasat și ei cauza, din motive procedurale.

„Motivele invocate țin de faptul că potrivit deciziei CCR, atribuțiile de serviciu, dacă încalcă hotărâri de guvern, nu pot fi numite, nu pot duce la abuzuri în serviciu. Iar noi ce spunem este că procurorii de la DNA au evaluat în greșit. Tot ce s-a făcut acolo s-a făcut cu încălcarea legii. Și e vorba de Legea 1 a Fondului Funciar care spune că retrocedarea se face pe vechiul amplasament, retrocedarea unui teren, a unei păduri, a oricărei tip de suprafețe, se face pe vechiul amplasament. Toate aceste lucruri fac ca corupția din jurul proiectului minier Certej să prospere, iar închiderea dosarului de corupție pe teme procedurale face că toate aceste suspiciuni de corupție să nu fie anchetate, nici măcar analizate”, a mai explicat reprezentantul Declic.

Reprezentanții asociației i-au transmis șefului DNA Călin Nistor un memoriu semnat de 4.000 de membri, în care îi cer infirmarea soluției de clasare și anchetarea faptelor sesizate.

„Pentru noi este de neînțeles cum autoritățile de-a lungul timpului nu numai că nu au stopat ilegalitățile, dar au fost complice la înfăptuirea lor. Bineînțeles că această companie minieră nu ar putea să avanseze cu proiectul dacă nu s-ar baza pe autoritățile locale, care au făcut posibil acest transfer de pădure de la oameni către ei”, mai spune Roxana Pencea Brădățan.

Membrii Declic vor intra la audiență la șeful DNA Călin Nistor.

Foto: Captură video Declic / Facebook