Vreme CALDĂ în al doilea weekend din noiembrie. Temperaturi cu până la 6 grade mai mari decât media perioadei

Publicat: 10 11. 2018, 11:28

„Va fi o vreme asemănătoare cu cea din ultimele zile. În interiorul arcului carpatic va fi mai mult soare. Dimineața și noaptea va fi ceață, iar temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată. În partea de vest a țării vor fi până la 18-19 grade Celsius, nu sunt excluse nici valori de 20 de grade. În exteriorul arcului carpatic vor fi atât intervale cu soare, cât și intervale cu nori, iar pe suprafețe mici va fi ceață”, a declarat Meda Andrei, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

În zona de munte, va fi, în mare, cer senin. Temperaturile în orele prânzului vor fi cuprinse între 2 și 12 grade.

„În Capitală, sâmbătă, vor fi mai multe ore cu soare, dar nu este exclus ca dimineața și seara să fie ceață. După prânz vor fi 16-17 grade Celsius, o temperatură cu 5-6 grade mai ridicată decât în mod normal pentru această perioadă. Sâmbătă și duminică dimineața va fi o vreme mai răcoroasă cu temperaturi în jur la 2-3 grade Celsius, dar nu e exclus să fie și 0. (…) Duminică pot să fie mai mulți nori. Temperatura poate urca la 16 grade” a mai spus meteorologul.

Începutul săptămânii viitoare nu aduce schimbări majore.

„Luni în sud și în est va fi nebulozitate slabă. Temperaturi în jur de 17-18 grade. În interiorul arcului carpatic va fi mai mult soare și temperaturi între 12 și 20 de grade Celsius”, a mai spus Meda Andrei.