Zeci de tone de fructe și carne, confiscate din trei centre comerciale din București și Ilfov

Publicat: 05 12. 2013, 13:15
Actualizat: 03 02. 2019, 21:09

Aproape 56 de tone de legume și fructe și peste trei tone de carne au fost confiscate miercuri din trei centre comerciale din București și Ilfov, în urma unor controale ale polițiștilor, verificările fiind continuate joi, în alte două complexe comerciale.

Potrivit Poliției Române, miercuri au fost controlate 541 de societăți și puncte de lucru din trei centre comerciale angro din București și județul Ilfov, fiind constatate 28 de infracțiuni, dintre care 19 de evaziune fiscală.

De asemenea, echipele de control au dat 669 de amenzi, în valoare totală de 590.280 de lei, și au confiscat mărfuri de 48.428 de lei, a precizat Poliția Română, într-un comunicat de presă remis joi agenției MEDIAFAX.

Prejudiciul stabilit de polițiștii Direcției de Investigarea Fraudelor a fost stabilit inițial la 6.367.673 de lei, din care s-au recuperat 236.000 lei, reprezentând TVA, bani care au fost deja achitați în conturile trezoreriei.

În urma controalelor de miercuri care au vizat centrele comerciale Antrefrig, Continent Marin și Piața de Gross, au fost confiscate 55.937 de kilograme de legume și fructe, precum și 3.278 de kilograme de carne. De asemenea, au fost confiscate peste 500 de obiecte ornamentale, majoritatea globuri, beteală și instalații pentru pomul de Crăciun, care nu au putut fi justificate de comercianți, în valoare totală de peste 48 de milioane de lei.

Verificările sunt continuate joi, de polițiștii de la investigarea fraudelor, de la ordine publică și rutieră, în centrele comerciale Dragonul Roșu și Smart Expo Flora, din județul Ilfov. Echipele de control verificat dacă este respectată legea cu privire la plata TVA intracomunitară, precum și dacă actele de transport pentru mărfuri sunt întocmire în mod corect în ce privește tipul și cantitatea produselor transportate.