Prima pagină » Puterea Gândului » I s-a cântat imnul României. Ar trebui grațiat?‏

I s-a cântat imnul României. Ar trebui grațiat?‏

Adrian Popa
I s-a cântat imnul României. Ar trebui grațiat?‏
În România, o țară încă imatură din punct de vedere democratic și instituțional, se poate segrega relativ ușor populația. Nu trebui decât să lansezi teme pline de încărcătură emoțională.

Gică Popescu a fost căpitanul Barcelonei și al naționalei, ne-a dat de atâtea ori motive să fim mândri că suntem români, ba chiar a și încercat să repare greșeala făcută în „Dosarul Transferurilor” – a returnat 1 milion de dolari și a recunoscut, indirect astfel, faptele. Dovadă că, în sufletului lui, a regretat ceea ce a făcut și a vrut să repare greșeala, că este un om „onest” care nu a realizat nimic în viață fără să „muncească”, așa cum chiar el declara cu o lună înainte să ajungă după gratii. Până la urmă toți facem greșeli, iar capacitatea de a ierta este o virtute. „O greșeală recunoscută este pe jumătate iertată”, spune o vorbă de duh. Gică Popescu este un brand național, recunoscut în Europa și în lume. Mai mult, în alte țări valorile au avut parte de clemență. Lionel Messi și tatăl lui au fost acuzați în Spania de evaziune fiscală de 4 milioane de dolari, însă starul Barcelonei nu a ajuns după gratii, după ce a returnat banii. La fel ca Popescu, nici Messi nu a recunoscut, vreodată, că ar fi vinovat și totuși a scăpat fără a ajunge la închisoare.

Iată motive emoționale suficient de puternice pentru a-l grația pe fostul mare fotbalist.

Dar Gică Popescu era deja un om foarte bogat înainte de a se implica în „Dosarul Transferurilor”. În 2008, potrivit calculelor apărute în presă, avea o avere de 40 milioane de euro. Avea suficienți bani cât să trăiască, împreună cu familia, în lux toată viața. De ce a trebuit să facă câteva milioane în plus, „bani de bomboane”, în mod ilegal? Să înșele statul, și, odată cu el, pe cei care plătesc taxe și impozite și pe mulți dintre cei care acum, cu lacrimi în colțul ochiului, cer grațierea lui? O explicație ar putea fi anturajul. Popescu este un apropiat al fraților Becali. „Giovanni” declara, cu mândrie, că el este un mafiot: „Eu sunt mafiot prin modul meu de a mă comporta. Parchez mașina, dau un million șpagă, mă duc la restaurant, las 2 milioane șpagă. Eu sunt Giovanni Becali, milionarul, șmecherul, mafiotul”. Cum poate un om „onest” și „muncitor” ca Gică să stea în preajma unui asemenea personaj? Foarte probabil pentru că are multe lucruri în comun (pasiuni, credințe, principii) cu acest mafiot. Înțeleg că Becali l-a ajutat în trecut în cariera fotbalistică pe Popescu, dar și el, la rândul său, i-a adus mulți bani impresarului. Așa că nu văd ce l-a ținut atâta timp pe fostul fotbalist în cercul nociv din jurul lui Becali.

Faptul că în Spania Messi a scăpat basma curată nu înseamnă nimic. Spania nu este tocmai un exemplu de urmat. Țara are o economie pe butuci, cu un șomaj galopant, iar unele din principalele cauze pentru această situație le reprezintă corupția generalizată și lipsa de performanță instituțională.

Dacă Gică Popescu ar fi grațiat, mesajul ar fi clar pentru alții care înșeală statul sau încearcă să-l înșele: „Fur și dacă mă ajunge brațul legii poate scap prin grațiere. Există precedentul Gică Popescu!”

Mai mult, grațierea ar fi o palmă dată justiției. Va fi o lovitură morală pentru mulți procurori care își fac treaba și care, în activitatea profesională, uită de faptul că au auzit, fiind copleșiți de emoție și mândrie, imnul României în sferturile de finală de la Cupa Mondială din ’94. Se gândesc poate, la asta, acasă, în timpul liber, nu la muncă.

Nu există absolut niciun temei legal și, în opinia mea, nici moral, pentru eliberarea lui Gică Popescu. Justiția este oarbă și așa trebuie să rămână. Fraudele masive au de multe ori efecte mult mai nocive asupra societății decât crimele. Hoții nepedepsiți încurajează alți hoți, corupția înflorește, economia este afectată, iar acest lucru generează instabilitate și dezechilibre în societate, pierderi de locuri de muncă și șanse ratate pentru mulți oameni. Stau și mă gândesc acum: dacă Gică comitea un viol sau o crimă, mai susțineau politicienii și mulți cetățeni eliberarea lui? Cred cu tărie că nu. Dacă aceste infracțiuni sunt incriminate puternic în România, escrocheria, în schimb, chiar și la scară mare, este ceva care poate fi trecut cu vederea. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...