Sorana – tenis cu sufletul în palmă

Pentru că există meciuri de tenis ca niște filme ale vieții. O viață a trăit Sorana Cîrstea în cele mai bine de două ore în care i-a făcut față supernovei în plină explozie Eugenie Bouchard. În primele 10 minute ale meciului de pe marea arenă Arthur Ashe parcă vedeam un copil învățând să meargă. Canadianca are un fel de a lovi mingea cu totul special. Se lasă mereu jos pe picioare, foarte mult, aproape atingând solul cu genunchii, iar ochii îi ajung la nivelul benzii fileului și lovește scurt, blocat, din demivole, practic fără pregătire. Ceea ce la Radwanska e un procedeu defensiv utilizat din când în când, la Bouchard e lovitură sistematică de atac. Mingea vine înapoi atât de repede și apăsat, încât abia ai timp să te așezi după lovitura proprie – dă peste tine.
Sorana era pur și simplu dată pe spate de upercuturile astea. În 9 minute, Bouchard avea 3-0 și părea că românca cu greu o să ia vreun ghem. Chiar mai teribilă decât scorul era răceala, calmul compact de ciboargă blondă cu ochi albaștri cu care Geni o executa.
Așa au mers lucrurile până la 6-2, 2-0 și minge de 3-0 pentru învingătoarea Simonei la Wimbledon. Recunosc că pierdusem orice speranță. Și dintr-o dată, ca într-un miracol, Sorana s-a ridicat din knock-out. Anxietatea care i se putea citi pe față s-a dus. A început să reacționeze cu o fracțiune de secundă mai rapid, să dea în minge mai relaxat și riscând mai calculat. A alergat până la geamăt după mingi imposibile. A reușit, de necrezut, s-o facă pe ciboargă să greșească. A câștigat setul de comă în tie-break.
În setul 3, Geni s-a dus iarăși la 3-1 și minge de 4-1. Chinuită din nou de neliniști, Sorana țipă spre tribuna imensă, în românește: „Spune-mi, ce să fac?!” Cui îi vorbea, n-am aflat, pentru că tot meciul s-au dat imagini ale lojei cu staff-ul canadiencei, de la româncă, nimic. N-am înțeles de ce. Așa că rugămintea disperată a Soranei a rămas adresată parcă nouă, tuturor românilor care tremuram cu ea în zori.
Încă o dată, Sorana strânge mușchii sufletului, face 3-3 și servește. Bouchard doar ridică ușor dintr-o sprânceană. Și Sorana face o dublă greșeală fatală, pe care, să mă ierte Dumnezeu, învățându-i convulsiile interioare, am presimțit-o dureros.
La 5-4, Geni servește pentru meci. Sorana reușește să facă 0-30, nici nu mai știu cum. Ei, și aici se vede de ce Eugenie Bouchard e deja, la 20 de ani, o mare jucătoare. Au urmat 4 puncte executate imparabil, cu mână rece, Sorana pur și simplu n-a avut de ce să se mai agațe.
Se poate spune că Geni a câștigat la o minge diferență. Dar mingea asta e a ei și e de neclintit. Mintea canadiencei nu s-a destabilizat în niciun moment al meciului, în vreme ce în capul Soranei noastre a fost un soi de spațiu mioritic, munte-vale, pământ-cer.
Eugenie Bouchard e o învingătoare, Sorana a pierdut. În tenis nu există meci egal. Dar cât din frumusețea acestui sport vrăjit s-ar spulbera fără învinse ca Sorana?
Aș vrea să mai văd, aici, la Flushing Meadows, capul Geniei Bouchard ciocnindu-se de capul Simonei Halep. Ceea ce nu se poate întâmpla decât în finală…