Refugiații: disperarea lor și ipocrizia noastră

Suveranul Pontif le-a vorbit credincioșilor, invocând pilda vindecării leprosului, despre nevoile celor stigmatizați și refuzați față cu reacția noastră ipocrită atunci când ni se cere ajutorul.

„Să ne gândim la noi, la propriile noastre mizerii. Fiecare le are pe ale sale. Să reflectăm sincer: de câte ori le acoperim cu ipocrizia ? (…) De câte ori întâlnim un sărac care ne iese înainte? Putem fi și generoși, putem avea milă, dar de regulă ne ținem deoparte. Îi aruncăm un bănuț, evităm  să ne atingem de el, uitând că este trupul lui Christos. Isus ne învață să nu ne fie frică să îi atingem pe cel sărac, pe cel exclus, pentru că El este în ei. A-l atinge pe cel sărac ne poate vindeca de ipocrizie”.

Privind spre cei treisprezece refugiați care îl înconjurau, Papa s-a adresat mulțimii: „Sunt refugiații noștri, dar atâția îi consideră excluși! Sunt frații noștri! Creștinul nu exclude pe nimeni, face loc tuturor, îi lasă pe toți să se apropie!”.
Peste Piața Sfântului Petru, ca peste un izvor secat, s-a prăvălit o ploaie de aplauze.