Prima pagină » Sport » Nadia Comăneci, varianta AMERICANĂ. O nouă gimnastă a fost notată cu 10 PE LINIE

Nadia Comăneci, varianta AMERICANĂ. O nouă gimnastă a fost notată cu 10 PE LINIE

Nadia Comăneci, varianta AMERICANĂ. O nouă gimnastă a fost notată cu 10 PE LINIE
VIDEO. O studentă din SUA A UIMIT lumea gimnasticii, după ce a primit 10 PE LINIE. Vezi exercițiul DE EXCEPȚIE

În vârstă de 21 de ani, Katelyn Ohashi nu s-ar fi gândit, înainte de concurs, că reprezentația sa ar urma să fie notată cu aceleași note ca cele primite de Nadia Comăneci, la JO din 1976. Deși exercițiul său a fost perfect, diferența dintre cele două competiții e evidentă.

După ce a terminat un exercițiu grațios, Ohashi a primit 10 pe linie, iar filmulețul înregistrat de UCLA Gymnastics a fost vizualizat de 38 de milioane de ori și a avut peste 850.000 de distribuiri.

Ohashi nu a participat la Jocurile Olimpice din cauza accidentărilor și a problemelor psihice privind greutatea, retrăgându-se din gimnastica la nivel înalt, fiind considerată în tinerețe o sportivă cu potențial. A învins-o, de exemplu, pe Simone Biles (multiplă campioană mondială și olimpică) când avea 15 ani.

„Mă bucuram că sunt accidentată. Mi s-a spus că e rușinos cât de mare m-am făcut. Eram comparată cu o pasăre care nu poate zbura. Iar aceste lucruri le-am auzit de dinainte să mă accidentez, când încă eram mai slabă. Așa că ce s-ar fi crezut despre mine că m-am îngrășat? Nu am putut să mă accept. Gimnastica era totul, era viața mea. Mă uram”, a povestit sportiva într-un interviu acordat în 2018.

Nadia este prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică, pentru performanța sa de la Jocurile Olimpice din Montreal, în 1976.

Exercițiul de 10 al Nadiei Comăneci, la toate probele

Foto: Captură

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!