Ce înseamnă umflăturile de pe fundul sticlelor de bere, de fapt. Reprezintă un cod „secret” în limbajul Braille, dar știți ce indică numărul lor?

Mulți oameni au observat micile umflături de pe partea laterală a sticlelor, de bere în general, lângă bază („călcâiul”). Ele se mai află și pe alte sticle, dar nu la fel de des ca pe cele de bere. Reprezintă un cod „secret” în limbajul Braille.

Potrivit brokensecrets.com, aceste denivelări (secvențe Braille), sau „Codul Călcâiului”, i-ar ajuta pe îmbuteliatori să știe de câte ori a fost refolosită sticla. Pe sticlele mai noi, codurile sunt ștampilate cu cerneală, dar pe cele mai vechi acestea făceau parte din matrița de sticlă și erau adesea lângă un logo în relief de la producătorul ambalajului sau de la compania care o îmbutelia.

Există echipamente care măsoară multe atribute diferite ale sticlei pentru a determina calitatea sa. Astfel, dacă o sticlă nu îndeplinește standardele de calitate, o mașină asociată va citi „codul călcâiului” de pe sticlă.

ACTUALITATE Greșeală fatală? Ce au găsit legiștii în corpul Mădălinei Apostol. Noi semne de întrebare

08:44

FLASH NEWS NYT: Moscova, „laboratorul digital” al Kremlinului: 300.000 de camere cu recunoaștere facială îți urmăresc fiecare pas. Infrastructura, folosită pentru un control total al populației

08:25

Denivelările respective se referă, de fapt, la matrița care a precedat realizarea sticlei respective făcut sticla. Deci, dacă există o problemă de calitate cu acea sticlă, matrița poate fi inspectată pentru deteriorări sau uzură.

Pentru a traduce codul în informații utilizabile, „secvențele Braille” respective sunt iluminate, apoi scanate cu un luminometru conectat la un computer. Tehnologia mai nouă permite scanarea directă a codurilor tipărite, astfel încât în ​​cele din urmă se pot observa mai puține puncte și mai multe litere și numere lizibile.

Alfabetul Braille vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, care astfel pot „citi” cu ajutorul degetelor. Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor, scrie sandiegoreader.com.

Cine a inventat limbajul Braille

Limbajul Braille a fost inventat de profesorul Louis Braille, în 1825. El a trăit în secolul al XIX-lea şi era complet orb. Povestea sa a început atunci când avea 3 ani. Se juca în magazinul tatălui său din Coupvray, Franţa şi a ajuns cumva să se rănească la ochi.

Deşi i s-a oferit cea mai bună îngrijire medicală disponibilă în acele vremuri, asta nu a fost suficient pentru că a apărut o infecţie care s-a extins şi la celălalt ochi, lăsându-l orb. Deşi o tragedie pentru el, dacă acest accident nu s-ar fi petrecut, astăzi nu am avea limbajul Braille.

Totuși, exista și la acea vreme un sistem de citire pentru orbi, care consta în trecerea degetelor peste niște litere ieșite în relief, dar acest lucru făcea ca „cititul” să fie dureros de încet şi era greu să diferenţiezi prin atingere literele relativ complexe ale alfabetului. Ca urmare, pentru foarte mulţi oameni cu deficiențe de vedere era nevoie de încercări repetate ca să înveţe sistemul literelor ieşite în relief.

În 1821, profesorul lui Braille, doctorul Alexandre François-René Pignier, a invitat un om pe nume Charles Barbier să vorbească în faţa unei clase de tineri studenţi orbi la Institutul Naţional al Tinerilor Orbi din Paris. Barbier inventase un sistem de „scriere nocturnă” pentru armată, folosind puncte ieşite în relief, după ce Napoleon îi ceruse un sistem de comunicare pe care soldaţii să-l poată folosi chiar şi pe întuneric, fără să scoată niciun sunet.

Sistemul lui Barbier era prea complex pentru armată şi a fost respins. Cu toate acestea, s-a crezut că ar putea fi folositor pentru orbi, ceea ce l-a determinat pe doctorul Pignier să-l invite pe Barbier să facă o demonstraţie.

În stadiul de atunci, invenţia lui Barbier nu era chiar gata să funcţioneze ca un sistem tactil de citire şi scriere, fiind prea complex (folosea o matrice cu 6×6 puncte pentru a reprezenta literele şi anumite foneme). Mai mult, această matrice mare cu puncte te împiedica să simţi toate punctele dintr-o matrice fără a-ţi mişca degetul, cu excepţia cazului în care aveai nişte burice ale degetelor foarte mari. Totuşi, Braille a fost inspirat şi, ca tânăr adolescent, a început să experimenteze. A luat o bucată de hârtie, o plăcuţă şi un ac imprimator, făcând găuri şi încercând să găsească ceva care să funcţioneze.

În 1825, Braille avea de-abia 16 ani, dar a crezut că a dat peste ceva funcţional şi superior sistemului deja existent, cu litere ieşite în relief. Codul său original consta în şase puncte dispuse pe două şiruri paralele, fiecare set de şiruri reprezentând o literă.

Această configuraţie era mai simplă decât sistemul lui Barbier, dar suficient de versatilă încât să permită până la 64 de variaţii, îndeajuns pentru toate literele alfabetului şi semnele de punctuaţie. De asemenea, a fost adaptat rapid şi la alte limbi decât franceza. Cel mai important era faptul că, în loc să fii nevoit să desluşeşti o întreagă literă, era mult mai simplu să simţi configuraţia punctelor, făcând ca cititul să devină considerabil mai rapid şi mai uşor pentru orbi.

Doctorul Pignier a fost mulţumit de munca lui Braille şi şi-a încurajat studenţii să folosească noul său sistem. Braille a devenit el însuşi profesor la Institut şi i-a învăţat codul pe studenţii săi, care au transmis cunoştinţele mai departe.

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, limbajul Braille fusese adoptat în aproape toate părţile lumii, cu excepţia Statelor Unite, care s-au opus până în 1916. (Surse: scientia.ro / todayifoundout.com/history-braille)