Prima pagină » Educație » Ministerul Educației lansează ghidul pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță / Absolut TOT ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educației lansează ghidul pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță / Absolut TOT ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educației lansează ghidul pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță / Absolut TOT ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educației vine cu lămuriri pentru părinții care ar urma să își înscrie copiii la creșă sau grădiniță. 

Într-un ghid publicat pe site-ul edu.ro părinții pot afla răspunsuri la întrebări precum: Cum se fac înscrierile? Când pot fi depuse documentele? De ce documente avem nevoie? Care sunt etapele de înscriere?

„Pentru a-i sprijini pe toţi cei interesaţi, colegii mei au adunat cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrierea la creşă, grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare

Important: În perioada înscrierilor, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar va fi disponibil un număr telverde, unde părinţii vor putea suna pentru a primi informaţiile de care au nevoie pentru înscrierea copiilor. Numărul de telefon telverde şi programul de funcţionare vor fi comunicate în timp util de fiecare inspectorat şcolar”, anunţă, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Conform materialului pregătit de specialiştii Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar pot fi înscrişi copiii cu vârste de la 3 luni la 3 ani, în limita planului de şcolarizare aprobat.

În grupele de nivel preşcolar pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita planului de şcolarizare aprobat. Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de şcolarizare, asigură, cu prioritate, cuprinderea întregii generaţii a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie şi cuprinderea întregii generaţii a copiilor de 5 ani în grupa mare din învăţământul preşcolar.

Unitatea de învăţământ aleasă de părinte/reprezentantul legal al copilului poate fi o unitate de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar din apropierea domiciliului/reşedinţei sau din apropierea locului de muncă.

Părintele/reprezentantul legal al copilului poate opta pentru înscrierea în orice unitate de învăţământ cu personalitate juridică, cu grupe de nivel antepreşcolar respectiv preşcolar, dacă aceasta are locuri libere rămase după etapa de reînscrieri, conform News.ro.

Documentul detaliază etapele înscrierii

Prima etapă (în care se colectează şi se procesează cererile-tip de înscriere şi documentele depuse/transmise de părinţi/reprezentanţii legali) – se derulează în trei faze, după cum urmează:

  • Faza I: se evaluează cererile-tip de înscriere de la unităţile de învăţământ exprimate ca primă opţiune şi se generează lista cererilor respinse;
  • Faza a II-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a doua opţiune şi se generează lista cererilor respinse; Cererile-tip de înscriere respinse în Faza I şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca primă opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune;
  • Faza a III-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a treia opţiune şi se generează lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinţilor, pe baza unei noi cereri, în evaluare în a doua etapă a înscrierilor, pe locurile rămase libere; Cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a  treia opţiune.

A doua etapă – în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere rămase, a copiilor respinşi în etapa anterioară. În această etapă se colectează şi se procesează noile cereri-tip de înscriere, cu alte trei opţiuni şi documentele depuse/transmise de părinţi/reprezentanţii legali, folosind SIIIR şi având la bază aplicarea criteriilor de departajare. În mod similar cu activităţile derulate în etapa I, în această etapă se derulează trei faze, respectiv:

  • Faza I: se evaluează cererile-tip de înscriere de la unităţile de învăţământ exprimate ca primă opţiune şi se generează lista cererilor respinse;
  • Faza a II-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza I, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a doua opţiune şi se generează lista cererilor respinse. Cererile-tip de înscriere respinse în Faza I şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca primă opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune;
  • Faza a III-a: se evaluează cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a, de la unităţile de învăţământ exprimate ca a treia opţiune şi se generează lista cererilor respinse care pot intra în evaluare, pe locurile rămase libere, în etapa de ajustări, la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali. Cererile-tip de înscriere respinse în Faza a II-a şi dosarele corespunzătoare se transmit în copie, prin orice mijloc care permite confirmarea primirii, de la unitatea de învăţământ exprimată ca a doua opţiune la unitatea de învăţământ exprimată ca a  treia opţiune.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rezultate oficiale alegeri București 2025. Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu conduc la numărul de voturi
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Efectul surprinzător al gazului ilariant împotriva depresiei severe