Prima pagină » Cultură » Brad Pitt și noua lui iubită, Ines de Ramon, în vârstă de 34 de ani, sunt „ÎNDRĂGOSTIȚI până peste cap” / Pasiunea comună care îi leagă pe cei doi

Brad Pitt și noua lui iubită, Ines de Ramon, în vârstă de 34 de ani, sunt „ÎNDRĂGOSTIȚI până peste cap” / Pasiunea comună care îi leagă pe cei doi

Otilia Serescu
Actorul Brad Pitt

Brad Pitt, unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, pare să fie mai fericit ca niciodată alături de noua sa iubită, Ines de Ramon. În vârstă de 60 de ani, starul din „Fight Club” și Ines, designer de bijuterii în vârstă de 34 de ani, au fost surprinși tot mai des împreună, iar relația lor, care durează de doi ani, a ajuns în atenția publicului odată cu premiera filmului „Wolfs” la Festivalul de Film de la Veneția.

O sursă apropiată cuplului a declarat pentru Us Weekly că „sunt foarte îndrăgostiți”. Se pare că cei doi împărtășesc un „spirit hippie” și o pasiune comună pentru artă și muzică, ceea ce le-a consolidat legătura.

 „Brad adoră să o prezinte pe Ines prietenilor săi, pentru că este o plăcere să fii în preajma ei. Ea scoate tot ce e mai bun din Brad”, a adăugat sursa.

Relația lor pare să fie una serioasă, cu planuri de viitor, notează Mirror.

Ines de Ramon și Brad Pitt / sursa foto: X

Ines de Ramon și Brad Pitt / sursa foto: X

Și-au petrecut vara împreună, în Franța

Vara aceasta, cei doi și-au petrecut timpul împreună la Chateau Miraval din Franța, locul unde Brad Pitt și Angelina Jolie și-au rostit jurămintele în 2014. Totuși, crama este acum subiectul unei dispute juridice între Pitt și fosta sa soție, Angelina Jolie, care a vândut participația sa unei terțe părți, lucru ce a încălcat, potrivit lui Brad, un acord anterior între cei doi. Jolie ar fi trebuit să-i ofere lui Brad dreptul de a răscumpăra partea sa din podgorie, pe care i-a oferit-o cadou de nuntă.

Pe lângă disputa legată de podgorie, cei doi foști soți continuă să se confrunte și în legătură cu custodia celor șase copii ai lor: Maddox, 22 de ani, Pax, 20 de ani, Zahara, 19 ani, Shiloh, 18 ani, și gemenii Knox și Vivienne, de 15 ani. Divorțul nu a fost încă finalizat în cazul celor două celebrități.

Ines de Ramon, iubita actuală a lui Brad Pitt, a fost căsătorită anterior cu actorul Paul Wesley, cunoscut din serialul „Vampire Diaries”. Cei doi au divorțat în 2023, după patru ani de căsnicie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia