Prima pagină » Actualitate » Radiografia unui moment istoric care a scindat România în două. Cum arată țara noastră la un an de la anularea alegerilor prezidențiale de către CCR: „Ciopârțirea democrației cu satârul” / „Anularea a apărat procesul democratic”

Radiografia unui moment istoric care a scindat România în două. Cum arată țara noastră la un an de la anularea alegerilor prezidențiale de către CCR: „Ciopârțirea democrației cu satârul” / „Anularea a apărat procesul democratic”

Radiografia unui moment istoric care a scindat România în două. Cum arată țara noastră la un an de la anularea alegerilor prezidențiale de către CCR:

6 decembrie 2024. Un an. Atât a trecut de când primul tur al prezidențialelor din 2024 a fost anulat. O decizie care a uimit, a bucurat, a revoltat și a bulversat părți dintr-o Românie deja fragmentată și divizată. Un capitol care  – cine știe, peste ani – va fi predat în manuale de istorie și care va răspunde poate la întrebarea-dilemă a zilelor noastre: A existat sau nu primul tur al prezidențialelor din 24 noiembrie 2024? Pentru cel de-al doilea tur, programat pentru 8 decembrie 2024, ne permitem să păstrăm doar posibilele scenarii, deoarece  acesta nu a mai avut loc niciodată.

Pe data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României (CCR) anula rezultatele primului tur al alegerilor și cerea reorganizarea procesului electoral în întregime.

La un an de la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, GÂNDUL a lansat întrebarea „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

Sociologi, analiști de politică internă și externă, istorici, politicieni și jurnaliști au răspuns la întrebarea Gândul cu privire la soarta României, la un an de când decizia CCR bulversa o țară întreagă și scria o nouă pagină de istorie.

  • Ce este și ce nu este permis în numele democrației?
  • Ce a anulat anularea alegerilor?
  • Vor afla românii motivele exacte care au stat la baza deciziei CCR din 6 decembrie?  
  • A avut sau nu a avut loc primul tur?
  • Anularea scrutinului, o măsură de protecție a procesului democratic?
  • Cum se va preda episodul anulării alegerilor prezidențiale în cărțile de istorie?
  • Și-a găsit România busola strategică?

România, între fragilitate, confuzie și răni nevindecate

  • 6 decembrie 2024Alegerile prezidențiale au fost anulate, au decis judecătorii Curții Constituționale vineri, cu două zile înainte de turul al doilea și în timp ce votul din diaspora a început deja. Decizia este definitivă și nu poate fi contestată. În temeiul articolului 146, lit. f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României”, au fost explicațiile de moment ale judecătorilor CCR.  
  • Turul al doilea era programat pe 8 decembrie, între Călin Georgescu (22,94%) și Elena Lasconi (19,17%). Următorul candidat clasat a fost Marcel Ciolacu (19,14%).
  • La un an de la momentul anulării alegerilor prezidențiale de către CCR, ironia sorții duminică ne pregătim de alegeri pentru București. Cursa electorală pentru Primăria Capitalei – instituția care a dat și președintele țării – va avea loc pe 7 decembrie. (Material integral AICI)

Gândul a făcut – într-un material-analiză – și o radiografie a zilei de 24 noiembrie 2024, atunci când românii au dat peste cap toate calculele electorale și i-au adus în finală pe Călin Georgescu și pe Elena Lasconi. Marcel Ciolacu vs. George Simion. Aceasta era finala preconizată de cele mai multe sondaje, cu două săptămâni înainte de alegeri.  (Materialul integral AICI)

Pe data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României (CCR) anula rezultatele primului tur al alegerilor

  • „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

Ion Cristoiu: „A avut sau nu a avut loc primul tur? Pentru că, potrivit deciziei CCR, nu a avut loc”

„La un an de la anularea alegerilor, România este încă o țară care nu s-a vindecat după ciopârțirea democrației cu satârul, că asta a fost, nici măcat cu bisturiul. Pe 6 decembrie 2024, s-a răpit cel mai important drept în democrația cetățeanului, acela de a vota pe cine vrea el. Nu numai că s-a răpit dreptul de a participa la turul al doilea, dar s-au anulat toate procedurile de alegeri de până atunci și ele au fost refăcute, ceea ce este un caz unic în istoria României, dar cred că și în istoria democrațiilor. Repet, nu a fost vorba despre reluarea unuia din tururi – primul tur sau anularea sau suspendarea celui de-al doilea – ci de punerea sub semnul întrebării a alegerilor.

România este încă o țară care nu s-a vindecat după ciopârțirea democrației cu satârul

Noi, de obicei, spunem că oamenii nu au fost lăsați să voteze, fie pe Elena Lasconi, fie pe Călin Georgescu, deși, după părerea mea, este greșit să spunem că victima a fost numai Călin Georgescu. Victima a fost și Elena Lasconi. Dar, s-a mai întâmplat un lucru mult mai grav și anume tot ceea ce s-a întâmplat de la debutul campaniei electorale pentru primul tur și până în acel moment, a dispărut din istorie. Eu sunt tare curios cum se va scrie în manualele de istorie.

Adică, a avut loc sau nu a avut loc primul tur? Pentru că, potrivit deciziei CCR, nu a avut loc. Deci, domnul Mircea Geoană nu a candidat, domnul Cristian Diaconescu nu a candidat. Asta-i adevărata ciudățenie. Este vorba că, practic, nouă oameni au scos din istorie o pagină. Bună sau rea, ea nu mai există. La ora actuală, niciunul dintre cei care au candidat pentru turul întâi nu pot spune că au candidat la alegeri, deoarece, potrivit deciziei CCR, nici campania și nici alegerile nu au existat. Deci, pur și simplu, este un moment pe care noi nu-l știm”, a explicat gazetarul Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu, scriitor și publicist, despre România la un an de la anularea alegerilor

„Domnul președinte, fără să i-o ceară nimeni – ne tot reamintește că am fost tăiați cu satârul”

„Ar fi fost normal ca noul președinte, pentru că, de fapt, avem iar o premieră – este primul început de președinție postdecembrist catastrofal. De regulă, toți președinții au început bine, sigur că au sfârșit prost, la noi a început prost, poate că va sfârși bine. Am fost convins că Nicușor Dan a fost ales – așa, cu A mare – ca să vindece țara asta. Tocmai de aceea, m-am socotit eu în naivitatea mea, că a fost luat un om integru, fără să fie din partide – mai ales că în timpul campaniei electorale, el mai avea puțin și părea suveranist sau părea că vrea să împace. Anunța mereu că vrea să lecuiască cicatricea asta, însă nu a reușit.

Ba mai mult, a adâncit-o, pentru că în fiecare zi îmi explică ceea ce domnia-sa crede că alegerile au fost anulate corect. Deci, el în loc să întindă mâna și părții afectate sau și întregi societăți și să spună «gata, trăim o nouă eră», el nu face altceva decât întorcându-se la acele alegeri – tot explicându-ne că pregătește raport și tot insistând, fără să i-o ceară nimeni – ne reamintește că am fost tăiați cu satârul. Măcar atâta lucru să-l rugăm să nu mai facă, să nu ne mai reamintească. Culmea, el este cel care ne reamintește că în data de 6 decembrie s-au anulat alegerile. Între timp, poate noi am uitat.

Dacă m-ați fi întrebat ce părere am despre 2025, aș fi adâncit ce am spus mai devreme, în treacăt, că este o premieră pentru mine – care din 1990 am urmărit toate noile regimuri, noua eră așa se numea – și toate au debutat, cu excepția celui al lui Nicușor Dan, bine. Adică, am simțit că vine – poate că ne-am iluzionat, dar lăsa impresia că vine o nouă eră. La Nicușor Dan nu lasă impresia că ar fi venit ceva”, a conchis publicistul Ion Cristoiu.

  • „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

Victor Ponta: „Nimeni nu a explicat în acest an de ce s-au anulat alegerile”

„Categoric, România arată mai lipsită de sperață și de perspectivă decât era acum un an, pentru că nimeni nu a explicat în acest an de ce s-au anulat alegerile, pentru că tot ceea ce s-a promis în campania și din decembrie și din aprilie – mai – cei care au câștigat, domnul Nicușor Dan, domnul Bolojan au făcut exact invers decât au spus. Chiar și PSD care spusese că mărește pensiile, că nu se mărește TVA… Deci, România la un an după este mult mai nervoasă, mult mai deprimată și mult mai dezamăgită de politică decât era acum un an”, a precizat Victor Ponta, fostul premier al României.

Victor Ponta, fost premier al României, despre momentul 6 decembrie al anulării alegerilor

  • „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

Augustin Zegrean: „Motivele trebuiau cunoscute și știute la data la care s-a adoptat soluția CCR”

„România este total confuză, pentru că atunci toată lumea s-a mirat de ce s-au anulat alegerile, toată lumea a fost șocată. După aceea, a venit noua putere și a spus «avem motivele, le facem publice imediat». A trecut anul și încă nu sunt publice, iar asta ne dă o confuzie totală. Motivele trebuiau cunoscute și știute la data la care s-a adoptat soluția”, a precizat fostul președinte al CCR.

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR / Sursă Foto: Mediafax Foto

  • „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

Cristian Pîrvulescu: „Alegeri desfășurate fără clarificarea surselor de finanțare nu pot fi considerate corecte”

„La un an de la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, România rămâne într-un cadru democratic, dar unul fragil, marcat de efectele persistente ale dezinformării și manipulării algoritmice care au afectat procesul electoral. Interferențele externe, lipsa transparenței privind finanțarea campaniilor și circulația masivă a conținutului manipulator au pus sub semnul întrebării corectitudinea competiției.

Alegeri desfășurate fără clarificarea surselor de finanțare nu pot fi considerate corecte, iar exemple precum condamnările lui Nicolas Sarkozy pentru nereguli financiare în campaniile din 2007 și 2012 arată că aceste principii sunt valabile în orice democrație matură.

Anularea scrutinului a fost o măsură de protecție a procesului democratic, dar rănile nu sunt vindecate. Încrederea publică rămâne scăzută, polarizarea este încă alimentată din exterior, iar efectele războiului hibrid nu au dispărut. România este o democrație funcțională, dar tensionată, obligată să gestioneze pe termen lung consecințele unei agresiuni informaționale fără precedent. Anularea a apărat procesul democratic, însă presiunile hibride care au impus acea decizie continuă să fragilizeze democrația”, a precizat Cristian Pîrvulescu, analist de politică internă. 

Politologul Cristian Pîrvulescu, despre cum arată România la un an de la anularea alegerillor prezidențiale

  • „Cum arată România la un an de la anularea alegerilor?”

 Ștefan Popescu: „Statul român dă semne, mai mult sau mai puțin discrete, că începe să internalizeze noua realitate”

„La un an de la alegerile anulate din România – un episod care a expus fragilitățile unui stat de la marginea Europei – țara încă își caută busola strategică. Dialogul la nivel înalt cu Statele Unite rămâne rarefiat, semn că România nu reușește să-și articuleze un mesaj şi o agendă într-un moment în se reajustează interesele occidentale în estul Europei.

Factorii politici responsabili de politica externă și apărare par blocați între automatisme diplomatice și incapacitatea de a opera o lectură lucidă a schimbării de paradigme. Și totuși, statul român – dincolo de turbulența politică internă – dă semne mai mult sau mai puțin discrete că începe să internalizeze noua realitate, mutațiile care se profilează pe plan ideologic și geostrategic”, a punctat Ștefan Popescu, analist de politică externă.

Ștefan Popescu, analist de politică internă

Toni Neacșu: „După un an de la șocul anulării alegerilor România arată foarte rău”

„Rău din foarte multe puncte de vedere, dar cauza tuturor acestora este una comună: pierderea încrederii în democrație. România nu se confruntă doar cu o criză politică, economică sau socială ci și cu o criză profundă de legitimitate constituțională. Șocul inițial s-a transformat într-o stare de insecuritate totală: cetățenii au înțeles că exercitarea libertății prin vot poate fi anulată oricând arbitrar.

Frustrarea publică vine din sentimentul că „contractul social” dintre stat și cetățean a fost încălcat. Nu mai vorbim doar de nemulțumire, ci de o furie a contestarii autorității morale și a legitimității statului. Cea mai gravă consecință, pentru că o să producă efecte pe termen lung, este prăbușirea încrederii în cei ce trebuiau să fie garanții statului de drept și ai libertăților: Curtea Constituțională și sistemul judiciar.

CCR, care ar fi trebuit să fie gardianul Constituției și un arbitru imparțial, este percepută acum ca un actor politic care a destabilizat ordinea constituțională în loc să o protejeze. Justiția, în ansamblu, este văzută ca fiind incapabilă să apere drepturile electorale fundamentale. Că lucrurile stau sau nu așa în realitate, de exemplu instanțele de judecată aveau mâinile legate la spate, nu mai are nici o importanță. Practic, s-a creat impresia că mecanismele de control și echilibru care fac democrația funcțională nu mai funcționează. Cetățenii simt că justiția i-a lăsat fără apărare, că a validat decizii arbitrare și că regulile a ceea ce credeau ei ca este democrația s-au rescris”, a precizat avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM. 

Avocatul Toni Neacșu, fost judecător al CSM

Vladimir Ionaș: „O ruptură clară între două părți ale societății care, din păcate, ajung să se și urască”

„Poate, o dată cu alegerile din noiembrie 2024, am descoperit cu toții că societatea românească este extrem, extrem de divizată. Din păcate, pentru noi, astăzi când vorbim la un an distanță, această divizare s-a accentuat extrem de tare.

Putem vedea, o ruptură clară – pe de o parte, între tot ce înseamnă elite politice, clasă politică, politicieni în general și societate, dar, pe de altă parte, și între două părți ale societății care, din păcate, ajung să se și urască între ei, plecând de la motive de bază care țin de ideologie politică, direcții politice, linii de mesaj politice”, a explicat sociologul Vladimir Ionaș.

Sociologul Vladimir Ionaș

„Ca președinte voi încerca să clarific tot ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie”

Așa spunea Nicușor Dan, președintele României, când se afla în campania electorală. După aproape șase luni de când a ajuns președinte, Nicușor Dan spune că dovezile vor veni peste câțiva ani. Nu a declasificat nici ședința CSAT în care a fost decisă anularea alegerilor prezidențiale.

Promisiunea desecretizării ședinței CSAT privind anularea alegerilor din 2024 a fost una dintre cele mai aplaudate în campanie. Și poate și cea mai crezută.

„Ca președinte vreau să lămurim cât de repede și cât mai temeinic chestiunea asta, pentru că nu e normal ca după șase luni din noiembrie să știm doar că avem un om de afaceri care a dat un milion de euro către niște influenceri, cam ăsta este rezultatul. Aici, ca președinte voi încerca să clarific responsabilitățile pe ce s-a întâmplat în alegerile din noiembrie”, a spus Dan, într-o intervenție la B1TV.

Într-un interviu acordat de președintele României pentru Cotidianul, Nicușor Dan recunoaște că alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost anulate pe „intuiții”, iar dovezile pot apărea peste câțiva ani. În cazul UK, raportul a durat 9 ani, a spus el. (Materialul integral AICI)

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe