Prima pagină » Actualitate » Cazul straniu al ultimului cetățean sovietic: „Sergei, statul care te-a trimis în spațiu nu mai există. Nu avem fonduri să te aducem acasă”

Cazul straniu al ultimului cetățean sovietic: „Sergei, statul care te-a trimis în spațiu nu mai există. Nu avem fonduri să te aducem acasă”

Cazul straniu al ultimului cetățean sovietic:

Sergei Krikalev a fost ultimul cetățean sovietic care a fost prins în haosul destrămării statului său și care a fost „uitat” în spațiu. Timp de 311 zile a rămas pe orbită, practic aproape dublu față de misiunea stabilită inițial. De la sol, primise un ultim mesaj, fiindu-i transmis că nu există bani ca să „te aducem acasă”, iar țara lui „nu mai există”. Vezi mai jos povestea.

Sergei Konstantinovich Krikalev (n. 27 august 1958) este considerat „ultimul cetățean sovietic”, acesta aflându-se la bordul navei Mir în timpul dizolvării Uniunii Sovietice. URSS se destrămase, iar întoarcerea sa pe pământ a fost amânată. În acest sens, Krikalev a rămas pe orbită timp de 311 zile, practic de două ori mai mult decât fusese planificat. Datele istorice arată că el a acumulat 803 zile, 9 ore și 39 de minute în spațiu, plasându-se pe locul 4 în topul persoanelor cu cel mai mult timp petrecut în spațiu.

Sergei Krikalev, ultimul cetățean sovietic: a petrecut 311 zile pe orbită

Avea să primească un mesaj sec direct de la sol prin care i se comunica faptul că URSS „nu mai exista” și că nu mai existau fonduri „ca să te aducem acasă”: „Statul care te-a trimis în spațiu nu mai există. Nu avem fonduri să te aducem acasă”.

Cazul straniu al lui Sergei Krikalev, ultimul cetățean sovietic

Cazul straniu al lui Sergei Krikalev, ultimul cetățean sovietic

Timpul petrecut în spațiu i-a afectat starea de sănătate. Organismul său începuse să fie tot mai slăbit, iar oasele își pierdeau densitatea. Mai mult decât atât, radiațiile la care a fost expus Sergei Krikalev i-au pus în pericol sănătatea. Datele indică faptul că, aflat în această situație, bărbatul ar fi putut să părăsească stația Mir, folosindu-se de capsula de salvare.

Însă, acest aspect ar fi însemnat să piardă complet stația în care se afla. Din dorința de a nu renunța la stație, a ales să rămână. Abia pe 25 martie 1992, bărbatul a aterizat nu doar pe pământ, ci și într-o altă realitate. Leningrad devenise Sankt Petersburg, economia era în colaps, iar steagul sovietic aparținea trecutului.

Cine este Sergei Konstantinovich Krikalev

  • S-a născut pe 27 august 1958, în Leningrad;
  • A absolvit liceul în 1975;
  • În 1981, a obținut o diplomă în inginerie mecanică de la Institutul Mecanic din Leningrad (acum se numește Universitatea Tehnică de Stat Baltică);
  • Este un inginer mecanic rus și fost cosmonaut;
  • Krikalev a fost selectat ca cosmonaut în 1985, și-a finalizat antrenamentul de bază în 1986;
  • La începutul anului 1988, a început antrenamentul pentru primul său zbor de lungă durată la bordul stației spațiale Mir;
  • Este un veteran al șase zboruri spațiale, inclusiv două misiuni de lungă durată către Mir, două misiuni de scurtă durată la bordul navetei spațiale NASA și două misiuni de lungă durată către Stația Spațială Internațională (ISS);
  • Pe STS-60, a devenit primul cosmonaut rus care a zburat la bordul navetei;
  • S-a retras ca cosmonaut în 2007.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
VIDEO Escapada la munte în doi, care a declanșat o adevărată isterie. Ce spun acum tinerii dați dispăruți și căutați timp de două zile
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit pe loc pe A1! Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea!
Prosport.ro
Reacția lui Darren Cahill când a văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu la Wimbledon
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Mediafax
Toamna 2026 complet DIFERITĂ! Super El Niño rescrie anotimpurile
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Fizicienii au creat primul material cuantic la temperatura camerei