Departamentul de Justiție al SUA a emis marți un document oficial prin care interzice permanent fiscului american (IRS) să mai efectueze vreun audit sau să manifeste vreo pretenție legală privind taxele din trecut președintelui Donald Trump, ale familiei sale și ale companiilor afiliate, transmite Al Jazeera.
Ordinul extinde înțelegerea istorică prin care Trump a acceptat luni să renunțe la procesul de 10 miliarde de dolari intentat împotriva fiscului american din cauza scurgerii ilegale în presă a datelor sale fiscale.
Documentul de o singură pagină, publicat marți și semnat de procurorul general interimar Todd Blanche, stipulează explicit că guvernului SUA îi este „interzis pentru totdeauna” să verifice declarațiile depuse de președinte înainte de data înțelegerii, precum și orice aspecte „care au fost ridicate sau ar fi putut fi ridicate” în legătură cu auditurile existente.
Richard Painter, avocatul principal specializat în etică la Casa Albă în timpul fostului președinte George W. Bush, a declarat că scutirea lui Trump de la plata obligațiilor fiscale ar fi neconstituțională.
„Dacă președintele sau familia sa datorează bani către Fisc, aceasta reprezintă o încălcare a clauzei privind remunerațiile interne din Constituția SUA, care prevede în mod specific că președintele nu poate primi niciun profit sau avantaj de la guvernul SUA, în afară de salariul său alocat de Congres”, a declarat Painter pentru Al Jazeera.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului: