A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49. Cine este jucătorul care a devenit mai bogat cu aproape patru milioane de euro

Publicat: 04 11. 2022, 12:03
Actualizat: 04 11. 2022, 12:08
Sursa foto - caracter ilustrativ

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49! Loteria Română a anunţat că la tragerile care au avut loc joi seară s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 3,9 milioane de euro.

Potrivit informațiilor oferite de Loteria Română, biletul câştigător s-a jucat la o agenţie din Giurgiu şi a costat 21,5 lei.

”La tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie s-a câştigat premiul la categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Giurgiu, iar costul celor 3 variante simple a fost de 21,50 de lei. Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în dată de 02.06.2022 și a fost în valoare de 8.496.320,80 lei.”, a transmis Loteria Română.

Anul acesta, tot în martie, s-a câştigat şi un premiu-record la Joker, de peste 6,7 milioane de euro, după ce la categoria I nu mai existase un câştigător timp de mai bine de doi ani, scrie news.ro.

Cel mai mare premiu câştigat vreodată în istoria Loteriei Române a fost la Loto 6 din 49, în anul 2013, şi a valorat la vremea respectivă peste 11 milioane de euro, potrivit Loteriei Române.

La tragerea Loto 5/40 s-a câștigat premiul la categoria a II-a în valoare de  83.253,80 de lei

Sursa citată a precizat că, la tragerea Loto 6/49, s-au mai câştigat 9 premii la categoria a II-a în valoare de 15.657,03 de lei.

”Biletele norocoase au fost jucate la agenţii din Piteşti, Constanţa, Cernavoda, Slanic Prahova, în sectoarele 1, 3, 5 şi 6 din Bucuresti şi la un terminal POS dintr-o locaţie parteneră”, a mai transmis compania.

La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul la categoria a II-a în valoare de 83.253,80 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Constanţa.