A murit unul dintre cei mai cunoscuţi istorici, la doar 56 de ani. „Acuza o răceală neobișnuită”

Publicat: 14 11. 2021, 13:27
Sorin Iftimi / FOTO: Opinia Studenţească

Istoricul Sorin Iftimi, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova”,  a murit, sâmbătă seară, la doar 56 de ani. El era internat de câteva zile în spital, cu COVID-19, starea sa agravându-se în doar câteva zile.

Managerul interimar al Operei Ieșene, Daniel Șandru, un apropiat de-al îndrăgitului istoric, a declarat că s-a întâlnit cu acesta pe 28 octombrie, pentru ultima dată.

„I-am turnat apă în paharul din care a sorbit două înghiţituri”

Ne-am văzut, pentru ultima dată, pe 28 octombrie, când am participat împreună la un eveniment unde mersesem, în principal, pentru bucuria de a-l reasculta povestind. Înainte de intervenţia pe care o avea în programul evenimentului, mi-a spus că nu se simte prea bine, acuzând o răceală neobişnuită. De altfel, a fost nevoit să îşi întrerupă discursul tocmai din acest motiv. S-a aşezat la masa la care stăteam împreună, i-am turnat apă în paharul din care a sorbit două înghiţituri şi apoi s-a retras discret. Nu am ştiut că va fi pentru totdeauna, nu am ştiut că Iaşul va pierde atât de multe istorii pe care, cu siguranţă, domnia sa le avea pregătite pentru noi”, a transmis Daniel Şandru, managerul interimar al Operei Iaşi, citat de Adevărul.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru loan Cuza” laşi în 1993, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei din structura Complexului Muzeal Naţional „Moldova” între anii 1995 şi 1999 şi, respectiv 2008 şi 2021, în perioada 2000 – 2008 fiind cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din cadrul Academiei Române – Filiala Iaşi, Sorin Iftimi a obţinut titlul de doctor în istorie, în 2006, la Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova. Sorin Iftimi a fost, de asemenea, decorat cu medalia Meritul Cultural, clasa a II-a, pentru promovarea culturii.

Citește și A murit Dragoș Dumitriu, jurnalist și fost deputat. El a suferit un infarct post-COVID