Activitățile de combatere și distrugere a ambroziei, dar și de cosire continuă în Ilfov (P)

Publicat: 23 06. 2023, 13:51
Consiliul Județean Ilfov prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu a desfășurat joi mai multe acțiuni de combatere și distrugere a buruienii ambrozia în zonele Creața – Vânători – Petrăchioaia. Aceste acțiuni au presupus inclusiv cosirea ambroziei.
Consiliul Județean Ilfov a aplicat joi tratamente de combatere a ambroziei în zonele Creața – Vânători – Petrăchioaia.

Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, continuă tratamentele pentru combaterea și distrugerea buruienii ambrozia, o plantă sălbatică, invazivă, periculoasă pentru sănătatea omului, întâlnită de obicei pe marginea șoselelor sau pe aliniamentele căilor ferate, dar și în culturile agricole sau pe terenuri neutilizate, care crește spontan, provoacă alergii puternice în perioada înfloririi și poate produce pagube semnificative de recoltă.

Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe. În majoritatea cazurilor, ambrozia este răspândită și ocupă spații/vetre compacte.

De aceea, cele mai bune rezultate pentru combaterea buruienii se obțin prin cosirea manuală sau cu echipamente mecanice de tuns iarba. Îndepărtarea ambroziei în focare izolate se realizează prin smulgere, distrugere cu sapa sau secerare.

Pentru o protecție completă împotriva acestei plante invazive, acțiunile întreprinse de Consiliul Județean Ilfov trebuie completate de intervenții similare la nivel local, în orașe și comune, precum și pe terenurile private, prin implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, pentru un aspect cât mai plăcut al comunității și, în special, pentru a elimina impactul negativ asupra sănătății populației.