Adrian Câciu îl atacă pe Dominic Fritz: ”Ești un condamnat! Cel mai scump condamnat din istorie!”
Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, l-a atacat dur pe liderul USR, Dominic Fritz, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Mesajul vine pe fondul disputelor politice dintre PSD și USR, însă fostul ministru nu a detaliat în aceeași postare motivele afirmațiilor sale.
”Dragă Fritz, ești un condamnat! Cel mai scump condamnat din istorie! Așa să-ți rămână numele! Condamnatule!”, a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Adrian Câciu a mai scris, într-o altă postare pe rețelele sociale, și despre legea ANI – lege care nu a trecut de Parlamant, fostul ministru spunând că aceasta ”va rămâne în istorie ca legea care l-a salvat pe Fritz”.
”Reforma privind integritatea în România va rămâne în istorie ca legea care l-a salvat pe Fritz! Să faci o lege ca să scapi un condamnat, asta da reformă! Când conducătorii schimbă regulile în interes propriu revenim la George Orwell și celebra „Ferma Animalelor”! Useriștii nu au citit cartea! Bolojan, nici atât! Aștia sunt Ciocoii!”, a mai scris Adrian Câciu.
Ce spunea liderul USR despre legea ANI
Dominic Fritz spunea ieri, înainte de votul din Parlament al legii, că noua lege este neconstituțională după amendamentul propus de PSD. Aamendamentul introdus miercuri de PSD în proiectul legii integrității l-ar fi făcut să își piardă mandatul de primar din cauza faptului că Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că a fost în conflict de interese administrativ.
”Tocmai ce în comisia juridică a trecut un amendament pe legea ANI extrem de grav și neconstituțional. Acest amendament pune în pericol aproape 800 de milioane de euro din bani PNRR. El introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese întâmplate anterior intrării în vigoare a legii. Sancțiunea este încetarea mandatului timp de 30 de zile. Este introdus vădit pentru situația mea. Cred ca toată lumea vede acest lucru”, spunea Fritz.