Alexia, fetiţa rămasă fără brațe în accidentul de la Pașcani, s-a întors la școală

Publicat: 02 02. 2023, 13:00
Actualizat: 02 02. 2023, 13:01

Alexia Tudose, adolescenta căreia medicii din Iași i-au dat o nouă șansă la viață după ce i-au replantat brațele amputate în cumplitul accident de la Pașcani, s-a întors la școală!

Alexia și-a revăzut colegii care s-au bucurat enorm să o vadă după ce a trecut prin experiența traumatizantă. ”Dovada că minunile există. E dimineaţă, e cam răcoare. Dar e o nouă zi, e AZI. Alături de cei mai faini puştani din Laurian, îmbrăţişând-o pe Alexia. Bine ai revenit în banca ta, fată dragă”, a fost mesajul dirigintei Alexiei, Cristina Zvanciuc, de la Colegiul Național ”A. T. Laurian” din Botoșani, potrivit Botoșăneanul.

Pentru Alexia urmează pentru ea o lungă perioadă de recuperare până în momentul în care îşi va putea folosi ambele mâini la fel ca înainte de accident.

Operația a durat aproape 20 de ore

Pe 17 decembrie, noaptea,  un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. Printre adolescenţii răniţi s-a aflat şi Alexia, care şi-a pierdut în accident ambele braţe.

Operația a durat aproape 20 de ore, potrivit medicului Sidonia Susanu, coordonatorul Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului Sf. Maria, care a precizat că se speră la o recuperare de 85% a funcționalității membrelor superioare ale adolescentei. Potrivit medicului, tânăra va avea nevoie de un program susținut de recuperare și kinetoterapie-fizioterapie.