Ambasada Rusiei la Washington: ”Nu vom bate în retragere în fața amenințărilor cu sancțiuni”

Publicat: 01 02. 2022, 11:07
Ambasada Rusiei la Washington | Foto - Profimedia Images

Ambasada Rusiei la Washington a transmis că Moscova nu va bate în retragere în fața amenințărilor cu sancțiuni, formulate de SUA. O eventuală invadare a Ucrainei de către armata rusă va avea efecte negative pe termen lung, iar oficiali americani au precizat deja că vor exista sancțiuni nu numai la nivel economic, ci și diplomatic.

Marți, secretarul de stat american Antony Blinken va discuta, telefonic, cu ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, într-o nouă încercare de detensionare a relațiilor Rusia-Occident, în general, și Rusia-Ucraina, în special. Mai mult, această discuție urmează și anunțului că Rusia a trimis un răspuns scris Washingtonului, după ce SUA au răspuns, la rândul lor, propunerilor referitoare la garanțiile de securitate cerute de Moscova.

Faptul că Rusia se menține, deocamdată, pe aceleași poziții, stârnește îngrijorare, iar Ambasada Rusiei la Washington a precizat că tensiunile nu sunt alimentate de la Moscova, ci de peste Ocean. Totodată, a fost reiterată și hotărârea Moscovei de a nu ”bate în retragere” în fața amenințărilor cu sancțiuni. Reacția ambasadei Rusiei survine unui mesaj pe Twitter al diplomaţiei americane, Moscova fiind acuzată că a ”invadat” Ucraina în 2014 şi a anexat peninsula Crimeea.

”Washingtonul şi nu Moscova este cel care alimentează tensiunile. Nu vom bate în retragere la ameninţările cu sancţiuni americane”, a transmis ambasada Federaţiei Ruse la Washington, potrivit Agerpres.

SUA a primit feedback-ul Federației Ruse

Statele Unite au primit feedback-ul scris al Rusiei cu privire la propunerile Washingtonului privind securitatea și detensionarea în jurul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA pentru TASS.

”Putem confirma că am primit un răspuns scris din partea Rusiei”, a declarat acesta, dar conținutul documentului trimis de la Moscova nu a fost dezvăluit. Potrivit aceluiași oficial, o ”negociere publică” ar fi ”neproductivă”, rămânând la latitudinea Rusiei dacă va publica sau nu răspunsurile. SUA rămân deschise la dialog, s-a mai transmis în aceeași declarație, dar consultările cu partenerii și aliați vor continua, inclusiv cu Ucraina.

”Ar fi neproductiv să negociem în public, așa că vom lăsa în seama Rusiei dacă dorește să discute răspunsul lor. Rămânem pe deplin angajați în dialog pentru a aborda aceste probleme și vom continua să ne consultăm îndeaproape cu aliații și partenerii noștri, inclusiv Ucraina”, a adăugat oficialul.

Pe 17 decembrie 2021, Ministerul rus de Externe a lansat un proiect de acord privind garanțiile de securitate între Rusia și Statele Unite și un proiect de acord privind asigurarea securității Rusiei și a statelor membre NATO.


Citește și: