Constructiv vs. distructiv sau loteria garanțiilor de securitate cerute de Rusia

Constructiv vs. distructiv sau loteria garanțiilor de securitate cerute de Rusia
Publicat: 26/01/2022, 18:37

Secretarul de Stat Antony Blinken a promis, săptămâna trecută, că SUA vor răspunde Moscovei, în scris, în legătură cu mult-doritele garanții de securitate cerute de partea rusă care s-a așezat la masa negocierilor desfășurate, fără succes, mai multe zile. Ministrul de Externe al Rusiei a declarat, însă, că nu este așteptat doar răspunsul americanilor, ci se dorește ca acesta să fie ”constructiv”.

Pentru a nu exista dubii din acest punct de vedere, printre garanțiile de securitate pe care le dorește Rusia se află și unele care par la distanță de ani-lumină de vreun răspuns ”constructiv”, în accepțiunea Kremlinului.

  • Rusia cere retragerea trupelor NATO din Bulgaria și România, revenirea la configurația strategică din anul 1997.
  • Rusia cere stoparea oricărei noi extinderi a Alianței Nord-Atlantice și a stabilirii de baze militare americane în țările din fostul spațiu sovietic.
  • Rusia cere ca Ucraina să nu fie primită în NATO.
  • Rusia cere să se renunțe la orice activitate militară a NATO în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală.

Aceste solicitări fac parte dintr-o listă mai lungă trimisă către SUA și NATO, iar Kremlinul plusează deja și transmite, prin vocea lui Serghei Lavrov, că vor fi luate măsuri necesare în lipsa răspunsului ”constructiv”. Nu se precizează cum poate fi interpretată sintagma ”măsuri necesare”, însă sunt anunțate unele propuneri care vor ajunge pe biroul lui Vladimir Putin, spre analiză, eventuale modificări și aprobare rapidă.

Constructiv, constructiv, dar pentru cine?, ne putem întreba, în astfel de condiții, și nu neapărat retoric.

Conform DEX, adjectivul ”constructiv” înseamnă ”care construiește sau care servește spre a construi ceva; care ajută la îmbunătățirea unei activități, a unei inițiative etc.”, având ca antonim adjectivul ”distructiv”.

Între cele două adjective poate încăpea o lume întreagă, mai ales în realitatea imediată, una în care replicile acide se intersectează în ritm alarmant, iar amenințările voalate fac parte din scenariul fiecărei zile.

Deocamdată, părțile adverse seamănă până la identificare cu doi vecini care, peste gard, se acuză de una sau de alta. Ba că umbra copacului a depășit limita de demarcație a celor două gospodării, ba că gardul despărțitor ”fură” teren din curtea învecinată, ba că fumul grătarului nu se îndreaptă în direcția potrivită. E drept, trebuie păstrate proporțiile într-un context în care spectrul unui nou Război Rece s-a transformat deja în cel al unui nou Război în Toată Regula.

Dar, exact ca și cei doi vecini pe care îi dădeam ca exemplu, Occidentul și Rusia își aruncă vorbe grele peste ceea ce Vladimir Putin ar dori să fie, pentru totdeauna, în vecii vecilor, amin!, o Zonă Tampon, fiindcă, în cele din urmă, astfel se pot traduce ”garanțiile de securitate” cerute de Kremlin. Mutarea agresivă – anticipată de analiștii politici și de strategii militari – este amânată, momentan, pentru că încă sunt calculate pierderile colaterale și efectele pe termen lung, nu întotdeauna descifrabile la momentul ”T-0”.

Diplomația, pe lângă o activitate caracterizată drept abilă sau subtilă pe segmentul ”relații externe” între state, este și – așa cum spunea Blaise Pascal – ”arta de a spune cuţu, cuţu… până ce apuci să pui mâna pe o piatră”. Într-o scurtă analiză, Paulo Coelho a scris că ”arta diplomaţiei constă în a-l ţine pe adversar în expectativă”.

Din fericire, încă nu s-a pus mâna pe ”pietre”, dar expectativa alarmantă este percepută de întreaga opinie mondială. Președintele american Joe Biden a declarat deja că Vladimir Putin se află mai aproape ca niciodată de un război nuclear. În contrapartidă, liderul de la Kremlin insistă în a spune că au fost încălcate ”înțelegeri” ale trecutului, iar tot ceea ce se întâmplă acum nu este altceva decât rezultatul unor astfel de încălcări ale unui gentlemen agreement la care s-ar fi ajuns… cândva.

Vladimir Putin menține suspansul, păstrează misterul și nu oferă explicații detaliate despre aceste ”înțelegeri” care ar fi fost tratate cu indiferență de Vestul Cinic – dar face, constant, referire la ele. Picătura chinezească trăiește o transformare neașteptată și devine, astfel, picătura rusească.

Paradoxal, de la Washington sau Bruxelles nu se avântă nimeni pentru a-l contrazice pe Țarul de la Kremlin. Ceea ce, firește, ne poziționează în mijlocul unei ecuații incitante, cu două necunoscute:

  • Vladimir Putin exagerează, cu bună știință, și vorbește despre ”înțelegeri” care nici nu au existat vreodată. În felul acesta, aruncă o umbră de îndoială asupra tuturor demersurilor întreprinse, de mai mult timp, de SUA și NATO, cu accent pe Europa de Est.
  • Au existat astfel de ”înțelegeri” ale trecutului – cu sau fără șervețelul de rigoare –, între Occident și Rusia, numai că una dintre părți nu le mai recunoaște astăzi, prioritățile s-au schimbat, președinții s-au schimbat (doar Putin a rămas, modificând Constituția, în poziția supremă care îi place atât de mult), la fel și mentalitățile etc.

Dacă judecăm prin reducere la absurd, o astfel de ”înțelegere” la cel mai înalt nivel ar fi însemnat, la vremea respectivă, exact ceea ce revendică Vladimir Putin acum, respectiv o Zonă Tampon în față căreia NATO să se mulțumească doar cu statutul de ”observator”.

Numai că, pe de altă parte, această eventuală Zonă Tampon ar fi fost alcătuită din state foste sovietice sau din state care s-au aflat, în timpul Războiului Rece, în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Ceea ce duce, automat, la concluzia, că Rusia ar fi dorit să se schimbe ceva, ”pe ici, pe colo, și anume în punctele esențiale”, vorba lui Caragiale, dar – în realitate – ar fi fost vorba despre aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

Dar ce ar înțelege Rusia printr-un răspuns ”constructiv” din partea americanilor?

Dacă Serghei Lavrov își imaginează că SUA ar putea da un răspuns pozitiv garanțiilor de securitate referitoare la extinderea NATO sau retragerea trupelor NATO din România și Bulgaria, atunci acesta ar putea fi considerat – în opinia Moscovei – un răspuns ”constructiv”. Dacă SUA va transmite că nici nu se pune problema ca astfel de garanții de securitate să fie acceptate, atunci Kremlinul poate să iasă, din nou, la rampă și să spună că s-a primit un răspuns ”distructiv”, motiv pentru care va acționa în consecință.

Există și varianta în care Kremlinul plusează amenințător tocmai pentru a-și vedea acceptate unele ”garanții de securitate” care nu sunt atât de tranșante. O reducere a armamentului nuclear, linii de urgență între SUA, NATO și Rusia etc.

Și, dacă scriam mai sus că între ”constructiv” și ”distructiv” poate încăpea o lume – cu toate ale sale –, este la fel de adevărat că între cele două adjective poate încăpea și arta (mai mult sau mai puțin subtilă) a ”anti-diplomației” care  pretinde răspunsuri pozitive la întrebări formulate în așa fel încât să primească răspunsuri negative din partea destinatarilor.

Ulterior, scenariul poate merge mai departe, rostogolindu-se belicos, așa cum (să presupunem) era croit inițial, numai că există și scuza că ”am încercat să negociem, alții s-au opus”.


Citește și: 

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole de investigație, politică internă, politică citeste mai mult