Prima pagină » Actualitate » Kremlin: ”Vladimir Putin va răspunde SUA și NATO când va considera că este necesar”

Kremlin: ”Vladimir Putin va răspunde SUA și NATO când va considera că este necesar”

Cristian Lisandru
Kremlin: ”Vladimir Putin va răspunde SUA și NATO când va considera că este necesar”
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului | Foto - Profimedia Images

”Războiul declarațiilor” între Federația Rusă și Occident continuă, iar Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a transmis, luni, că președintele Rusiei va da un răspuns SUA și NATO, dar încă nu se știe când. 

După ce Rusia a transmis, către SUA și Alianța Nord-Atlantică, propunerile referitoare la garanțiile de securitate cerute de Moscova, destinatarii s-au transformat, la rândul lor, în expeditori, iar răspunsurile au fost trimise, în scris, către Kremlin.

Rusia dorește garanții scrise care să confirme că NATO nu se va mai extinde către Est, nu acceptă o eventuală primire în NATO a Ucrainei, însă a propus și o reconfigurare a pozițiilor strategice, luând ca punct de reper anul 1997, atunci când – de pildă – România și Bulgaria nu făceau parte din Alianța Nord-Atlantică. Răspunsurile primite din Occident nu i-au mulțumit pe ruși, aceștia spunând că principalele lor solicitări nu au fost luate în seamă, iar scenariul tensionat poate primi, acum, o altă filă.

Comunitatea internațională așteaptă răspunsul Rusiei la răspunsul SUA și NATO, numai că Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a fost tranșant atunci când a fost întrebat despre momentul în care Vladimir Putin va formula un răspuns.

”De îndată ce consideră că este necesar. Nu vă pot spune data exactă”, a precizat Peskov.

”Isteria pe care o instigă Statele Unite duce, într-adevăr, la isterie în Ucraina”

În timpul aceleiași conferințe de presă, Dmitri Peskov a îndreptat, din nou, un deget acuzator către Statele Unite ale Americii, precizând că – din punctul de vedere al Rusiei – de la Washington este întreținută o ”isterie” pe tema crizei de la granița ucraineană, iar o astfel de atitudine duce la ”isterie” în Ucraina.

Peskov a mai spus și că o astfel de poziție este criticată, constant, la Kremlin, făcând și un apel către SUA – dar și către aliații europeni ai SUA – pentru a fi asumată o ”abordare constructivă, calmă și echilibrată”.

”Isteria pe care o instigă Statele Unite duce, într-adevăr, la isterie în Ucraina, unde oamenii aproape își fac bagajele pentru (n.red. – a merge) în prima linie. (…) Acest lucru este evident și acesta este un fapt. Acesta este dezavantajul acestei campanii foarte răutăcioase și dăunătoare conduse de Washington. Criticăm în mod constant această poziție și facem apel la Washington și aliații săi de pe continentul european să renunțe la această politică și să asume o abordare constructivă, calmă și echilibrată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.

”Din păcate, instituțiile media americane au publicat o cantitate mare de informații neverificate, distorsionate și în mod deliberat false și inflamatorii în ultimele luni despre ceea ce se întâmplă în și în jurul Ucrainei. Acest lucru devine evident pentru toți”

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului

”Britanicii și americanii provoacă tensiuni pe continentul european”

Dmitri Peskov a mai declarat că britanicii și americanii sunt cei care provoacă ”tensiuni” pe continentul european, fiind necesară întrebarea: ”De ce?”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră că Europa ar trebui să îți rezolve singură eventualele probleme, însă situația de acum nu va putea fi corectată prea curând.

”Britanicii și americanii provoacă tensiuni pe continentul european. Aici, noi, europenii, ar trebui să ne gândim de ce o țară situată departe de continentul nostru stârnește tensiuni la noi acasă. Nu este corect. Și până când noi, europenii, nu vom vedea, în cele din urmă, că ne este dăunător, nu cred că vom putea corecta situația”, a mai spus Dmitri Peskov.

”Toate aceste documente (n.red. – răspunsurile SUA și NATO la garanțiile de securitate cerute de Moscova) sunt pe masa președintelui. Desigur, analiza lor va dura ceva timp. Să nu tragem concluzii”

Dmitri Peskov


Citește și: 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
„Copleșit de iubirea voastră”: Reacția lui Călin Georgescu din spatele gratiilor
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! Pe ce dată vine iarna în România
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ