Andrei Baciu: Suntem în grafic cu implementarea la 1 iulie a certificatului verde digital

Publicat: 15 06. 2021, 20:21
Sursa: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andrei Baciu, a declarat marți că România este în grafic în ceea ce privește procedurile pentru implementarea certificatului verde digital valabil la nivel european de la 1 iulie.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă cu coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

„Suntem în grafic pentru obiectivul asumat de 1 iulie. Chiar înaintea acestei conferinţe de presă, am avut altă şedinţă de lucru cu toate instituţiile implicate – Ministerul Afacerilor Externe, STS, INSP, tocmai pentru a finaliza în condiţii cât mai bune toate cele necesare până la data de 1 iulie, termenul anunţat, pentru implementarea acestui certificat digital şi în România”.

ANDREI BACIU

Regulamentul privind certificatul verde, publicat în jurnalul oficial al UE

De asemenea, secretarul de stat a adăugat că marți dimineață a fost publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene regulamentul privind certificatul verde digital și a spus că, cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi adoptate câteva acte normative în această direcție.

Reprezentantul STS la conferinţa de presă a indicat că este vorba despre un sistem informatic „foarte complex”, care va avea două componente.

„La acest moment, colegii mei lucrează pentru dezvoltarea componentei de portal securizat, practic va fi site-ul de unde toate persoanele vaccinate, dar şi cele din celelalte categorii vor putea să-şi descarce certificatele digitale. Sistemul este complex pentru că acest portal nu este doar un simplu site, el va avea interconectări cu registrul de vaccinări, va avea interconectări cu aplicaţia Corona Forms, unde se regăsesc persoanele care au fost testate pozitiv sau negativ la un moment dat”, a spus acesta.

La rândul lui, Valeriu Gheorghiță a spus că din platforma Registrului Electronic Național al Vaccinărilor au fost descărcate aproape un milion de adeverințe electronice de vaccinare.

„Aproape un sfert din persoanele vaccinate şi-au descărcat adeverinţa electronică”, a spus Valeriu Gheorghiță.