ANSVSA: În urma demersurilor diplomatice, România exportă peste un milion de oi în Algeria
Demersurile diplomatice și tehnice ale României i-au convins pe algerieni să cumpere oi româneşti.
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a transmis, într-un comunicat, că Algeria și-a manifestat intenția oficială să importe oi din România.
Astfel, pentru anul 2027, peste 1.000.000 de ovine româneşti vor lua drumul Algeriei.
Pe lângă animale, este vorba şi de carcasele de ovine, mai spun cei de la ANSVSA.
„Trecerea de la exportul exclusiv de animale vii la cel de carcase (carne refrigerată și congelată) reprezintă un succes major al negocierilor.
Această evoluție permite procesatorilor români să aducă valoare adăugată produselor autohtone, sprijinind dezvoltarea unităților de abatorizare și respectând cele mai înalte standarde de certificare Halal solicitate de piața algeriană”, mai reiese din comunicat.
Este vorba despre o colaborare pe termen lung care va asigura fluxuri constante de transport din portul Constanța și va consolida rolul României de hub regional pentru exportul de produse agroalimentare, potrivit ANSVSA.
Exporturile de ovine către Algeria au crescut semnificativ, de la 321.040 de capete, în 2025, la aproape 500.000, până la finalul acestui an.
România duce tratative, prin ANSVA, pentru exporturi de ovine şi către alte state ale lumii, printre care SUA şi Egipt.
RECOMANDAREA AUTORULUI: