Prima pagină » Justiție » Anunțul care dă frisoane. Kovesi visează să se întoarcă în România. Ce-i lipsește procurorului șef al Parchetului European în Luxemburg

Anunțul care dă frisoane. Kovesi visează să se întoarcă în România. Ce-i lipsește procurorului șef al Parchetului European în Luxemburg

Anunțul care dă frisoane. Kovesi visează să se întoarcă în România. Ce-i lipsește procurorului șef al Parchetului European în Luxemburg

Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al Parchetului European, visează să se întoarcă acasă. Chiar dacă apreciază Luxemburgul pentru organizare și calitatea vieții, Kovesi a recunoscut că îi lipsesc lucruri esențiale din România.

Îmi lipsesc multe legat de România – familia, prietenii, obiceiurile, mersul la biserică. Avem două magazine românești aici, din când în când mai mergem și cumpărăm provizii ca să facem sarmale și mâncare românească. Avem o biserică aici, este deschisă în fiecare duminică putem merge, dar sunt foarte multe lucruri care ne lipsesc. Avem o comunitate destul de mare de români, sunt peste 6.000 care locuiesc în Luxemburg. Majoritatea dintre cei pe care i-am cunoscut lucrează în instituțiile europene care au sediu aici”, a povestit Kovesi într-un interviu pentru Libertatea.

Viața lui Kovesi în Luxembourg

Laura Codruța Kovesi, actual procuror-șef al Parchetului European, a fost numită în 2019 pentru un mandat de șapte ani. Fosta șefă a DNA coordonează peste 440 de persoane, dintre care aproape 100 sunt români. Însă mandatul său se apropie de final, iar lista scurtă a succesorilor include nume sonore din Germania, Austria, Italia și Spania

Kovesi a povestit că începutul mandatului la Parchetul European a fost complet diferit față de experiențele anterioare din România.

În prima zi mi s-a spus că am la dispoziție patru angajați ai Comisiei Europene ca să înființez instituția. Nu exista sediu, bugetul era de doar 8 milioane de euro și se propuneau 32 de angajați part-time. Mi s-a părut extrem de nerealist.”, a declarat ea într-un interviu pentru Libertatea.

Mandatul Laurei Codruța Kovesi se încheie în octombrie 2026, după șase ani de la preluarea funcției.

Lista celor care ar putea să o înlocuiască pe Kovesi la Parchetul European

Mandatul Laurei Codruța Kovesi se apropie de final, iar lista scurtă a succesorilor include patru nume din Germania, Austria, Italia și Spania.

Potrivit mai multor surse familiare cu procesul de selecție, Andrés Ritter, actual procuror adjunct al Parchetului European și magistrat cu peste 25 de ani de experiență în Germania, se află în fruntea clasamentului. El este specializat în infracțiuni economice și fraude privind fondurile Uniunii Europene, domeniu în care a acumulat expertiză înainte de a se alătura Parchetului European, potrivit EurActiv.

Pe locul al doilea în lista scurtă se află Ingrid Maschl-Clausen din Austria, fost procuror al EPPO, care a lucrat și la Reprezentanța Permanentă a Austriei pe lângă Uniunea Europeană, precum și la agenția Eurojust, responsabilă cu cooperarea judiciară între statele membre.

Alți doi magistrați completează lista: italianul Stefano Castellani, procuror delegat al EPPO la Torino, și spaniolul Emilio Jesús Sánchez Ulled, procuror general la Madrid, specializat în infracțiuni împotriva administrației publice.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Ore cruciale la CCR. Încă o dată, Curtea Constituțională ar putea arunca Romania în haos. După anularea alegerilor de anul trecut, decizia de azi ar putea schimba, din nou, soarta țării. Cade reforma pensiilor magistraților, cade și Guvernul. Sau cel puțin așa a plusat Bolojan. Ce scenarii sunt pe masă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine se ROAGĂ să nu se termine criza politică? Răspunsul neașteptat al unui ministru
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Și-a plătit singură înscrierea la Premiile Emmy, iar acum este nominalizată. Povestea actriței care nu a renunțat la visul ei. „Aveam această oportunitate și am vrut să profit de ea”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
Geamul unei aeronave Ryanair s-a SPART în timpul zborului și un pasager a fost parțial ASPIRAT în exterior
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Calea Lactee ar putea fi mai mare decât au estimat astronomii