Anunțul oficial făcut de Digi RCS-RDS! Toți abonații din România sunt vizați. Se întâmplă până pe 31 martie 2022

Publicat: 21 03. 2022, 17:04
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Grupul Digi a anunțat prelungirea valabilității unor facilități în cazul serviciilor de telefonie fixă și mobilă.

„DIGI rămâne, în continuare, alături de #Ucraina ???? și oferă clienților de servicii fixe și mobile gratuitate la apelurile și SMS-urile către Ucraina?. De asemenea, toți clienții operatorului Lifecell din Ucraina, care se află pe teritoriul României și se conectează la rețeaua Digi Mobil, au gratuitate pentru serviciul de roaming de date. Gratuitatea tuturor serviciilor se aplică până pe data de 31 martie 2022”, a transmis DIGI România, pe contul de Facebook.

Potrivit celui mai recent raport anual al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), pe 2020, la capitolul telefonie mobilă, la finalul anului 2020 erau 22,6 milioane de utilizatori activi (o scădere anuală de 0,3%), dintre care 10,4 milioane erau persoane fizice pe bază de abonament, 3,1 milioane erau persoane juridice pe bază de abonament și 9,1 milioane (+3%) utilizatori pe bază de cartele preplătite active.

Cât a câștigat Digi anul trecut

Conform datelor companiei, Grupul DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Compania a ajuns la o acoperire de circa 9,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2020.

Astfel, DIGI a devenit, în 2020, liderul serviciilor de telefonie fixă din România, cu o cotă de piață de 39% potrivit datelor comunicate de ANCOM, în timp ce, pe segmentul de telefonie mobilă, DIGI este al treilea operator, după traficul de voce și, respectiv, de date (16% cotă de piață, respectiv 20%).

Conform raportului financiar preliminar ale grupului Digi, transmis recent Bursei de Valori București venturile pentru anul încheiat la 31 decembrie 2021 au fost 1.472,3 milioane de euro, comparativ cu 1.306,1 milioane de euro pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020, o creștere de 12,7%, din care venituri din activități continue pentru anul încheiat la 31 decembrie 2021 au fost 1,277.5 milioane de euro, comparativ cu 1,106.6 milioane de euro pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020, o creștere de 15,4%.