ASF a lansat un site de educaţie financiară, pentru copii și adulți. Ce pot afla persoanele care vor să aibă cunoştinţe în acest domeniu

Publicat: 12 02. 2022, 08:53
Sursa foto: Shutterstock - Caracter ilustrativ

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat edutime.ro, un site de educaţie financiară, cu proiecte, programe şi informaţii pentru persoanele care vor să aibă cunoştinţe în domeniul financiar.

Astfel, noul site s-a transformat dintr-un portal de prezentare a activităţii într-o resursă de proiecte, programe şi informaţii pentru persoanele care vor să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în domeniul financiar, scrie ZF.ro.

Site-ul conţine şi o zonă dedicată copiilor, unde se regăsesc audiobook-uri, poveşti şi filme prin intermediul cărora cei mici pot dobândi cunoştinţe elementare în domeniul financiar.

Edutime.ro poate fi utilizat atât de pe desktop, cât şi de pe platformele mobile, iar programele şi cursurile sunt susţinute de lectorii ASF, fiind structurate pe categorii de cursanţi (elevi, studenţi, profesori etc.), potrivit sursei citate.