Autoarea crimei care a îngrozit Regatul Unit, achitată după ce i-a tăiat gâtul unei fetițe de 7 ani

Publicat: 04 12. 2020, 19:44
Emily Jones, ucisă de Ziua Mamei

O crimă care a zguduit Regatul Unit în luna martie a acestui an, chiar de Ziua Mamei va rămâne nepedepsită. Autoarea crimei nu va petrece nicio zi în închisoare, cel puțîn pentru moment

Tragedia s-a întâmplat într-un parc, în plină zi. Copila, care se dădea cu un scooter, a început să-și strige mama și să alerge către ea – o scenă cât se poate de firească într-un loc de agrement. Din senin, chiar în timp ce fetița trecea prin fața ei, Eltiona Skana s-a ridicat de pe o bancă, a scos un cuțit artizanal din buzunar și i-a tăiat gâtul.

Paramedicii au fost sunați în jurul orei 14:35 (ora locală) și au fugit spre locul faptei, sperând să o poată salva pe fetița grav rănită. În ciuda eforturilor disperate, medicii au fost nevoiți să pronunțe decesul o oră mai târziu, la 15:56.

Ancheta a scos la iveală detalii tulburătoare

Femeia, care emigrase din Albania cu familia ei, în 2014, avea un istoric al tulburărilor psihice. Aceasta își înjunghiase mama și fusese implicată într-un alt incident cu sora ei, fiind internată de trei ori într-un spital de psihiatrie.

Potrivit The Sun, de la mijlocul lunii decembrie 2019 și până în martie 2020, femeia nu avusese niciun contact direct cu personalul responsabil de problemele mentale. Mai mult, în casa ei s-au descoperit stocuri de medicamente neluate, specialiștii estimând că pastilele i-ar fi ajuns pentru o lună de tratament.

Diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, femeia a fost achitată de acuzația de crimă.

Procurorul britanic Michael Brady a anunțat juriul că nu mai urmărește o condamnare pentru crimă si a cerut să o achite pe baza diagnosticului de schizofrenie. „Nu mai este niciun temei realist de condamnare”, a conchis el, precizând că nu a fost o decizie luată ușor.

Femeia va fi judecată, în schimb, pentru omor din culpă.