Cele patru adolescente care au bătut o fată de 13 ani în Parcul IOR din București, prinse de Poliție. Două dintre ele, sub control judiciar

Publicat: 12 07. 2023, 13:55
Fotografie cu caracter ilustrativ

Cele patru adolescente care au bătut o fată de 13 ani în parcul IOR din București, în urmă cu o săptămână, au fost prinse de Poliție. Două dintre ele, în vârstă de 14 ani, au fost reținute și, ulterior, plasate sub control judiciar.

Agresiunea avut loc în Parcul IOR din Sectorul 3 al Capitalei, pe 6 iulie. Adolescenta de 13 ani ieșise în parc, pentru a se întâlni cu o prietenă. La un moment dat, însă, a fost înconjurată de un grup de fete, care au început să o lovească peste cap.

În urma agresiunii, fata a ajuns de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu, plină de lovituri, cu fractură nazală, iar medicii au decis să o opereze de îndată.

Două dintre agresoare, în vârstă de 14 ani, au fost reținute

„În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate de către polițiștii Secției 12 au fost identificate patru minore, două în vârstă de 14 ani, iar celelalte două în vârstă de 13 ani, bănuite de comiterea faptei.

La data de 11 iulie 2023, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, cele patru minore implicate, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, au fost depistate și conduse la audieri”, conform unui comunicat transmis miercuri de Poliția Capitalei.

După audieri, cele două minore în vârstă de 14 ani au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior, în aceeași zi, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

„Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, conform sursei citate.

„Au pus-o în genunchi, să o umilească și să le pupe mâinile”

Imediat după ce a fost bătută, fata și-a sunat mama, care este asistentă medicală la Ambulanță. Femeia i-a acordat primul ajutor, pansându-i rănile, iar apoi a dus-o rapid la spital.

„I-am toaletat plăgile, am pansat-o și am adus-o într-o cameră de gardă de spital de urgență. Nu știu ce ceartă au avut, nu am investigat, nu am avut timp, au scos-o din casă ca să o prindă în parc. Erau cel puțin 20 de copii, băieții făcuseră cerc în jurul lor și fetele o băteau. Au pus-o în genunchi, să o umilească și să le pupe mâinile, un copil de 13 ani, cu ce traumă poate rămâne?”, a povestit mama fetei, citată de B1 Tv.

În urma agresiunii, și mama fetei a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mama și fata, amenințate

Culmea este că fata a fost bătută la miezul zilei, dar niciun echipaj de la Poliția Locală nu a sesizat cele întâmplate.

Adolescentele bătăușe au postat clipul cu agresiunea pe internet și le-au amenințat pe fata de 13 ani și pe mama ei, dacă vor avea curajul de a sesiza poliția.

„Au târât-o pe jos, în genunchi, i-au dat apă să bea, că leșina copilul pe stradă, i-au pus gheață, starea psihică a copilului meu este la pământ, nu mai vrea să stea singură în casă, eu am primit telefoane de amenințare că vor veni și ne vor tăia.

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului face verificări în acest caz.