Bătrân surprins pe o autostradă, în timp ce conducea un tractor de tuns iarba. Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a provocat un AMBUTEIAJ considerabil
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a ajuns din greșeală pe o autostradă din Linz, Austria, cu un tractor de tuns iarba. Prezența vehiculului lent pe o șosea de mare viteză a provocat uimire, dar și un ambuteiaj considerabil.
Bătrânul și-a luat tractorul de la un service din zona industrială a orașului, dar în loc să meargă pe podul feroviar spre casă, în Urfahr, el a făcut o greșeală de navigare și a ajuns pe Autostrada 7, notează Kronen Zeitung.
Potrivit sursei citate, poliția autostrăzii din Kefermarkt a intervenit prompt pentru a-l ajuta pe bărbat să părăsească în siguranță drumul respectiv.
Autoritățile nu au menționat dacă bărbatul va fi sancționat pentru această eroare, dar incidentul subliniază importanța atenției în trafic, mai ales pentru conducătorii în vârstă.
FOTO – Captură video: X