Când se încălzește vremea și scăpăm de PLOI? Prognoza meteo până pe 20 mai

Publicat: 23 04. 2024, 09:40

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării, dar vor exista și perioade cu ploi. 

Săptămâna 22 – 29 aprilie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice și nord-vestice, dar și mai ridicate în extremitatea de sud-est a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona deluroasă și sub-montană din regiunile sudice.

Săptămâna 29 aprilie – 6 mai

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sud-estice, dar și local deficitare în cele nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 6 – 13 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 13 – 20 mai

Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, au precizat meteorologii.

Sursa foto: Shutterstock