Care este cel mai SCUMP cartier din București. Aici, prețurile apartamentelor au crescut cu peste 7000 de euro!

Publicat: 15 04. 2024, 14:12
Care este cel mai scump cartier din București

Primul trimestru din 2024 se încheie cu o creștere de peste patru procente față de aceeași perioadă a anului trecut la prețurile apartamentelor din București. Scumpirea este datorată evoluției de două cifre a următoarelor zone: Olteniței-Brâncoveanu, Moșilor-Ștefan cel Mare și Drumul Taberei.

În martie 2024, media preţurilor apartamentelor cu trei camere a ajuns la 107.500 euro, în creştere cu 0,6% faţă de luna precedentă şi cu 4,1% sau 4.300 euro faţă de martie 2023.

Cartierul care a crescut cel mai mult

ZF Index Imobiliar a analizat 13 zone, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunţuri, pentru o acurateţe a informațiilor cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Septembrie şi Vitan, iar Brâncoveanu este calculat ca parte din Olteniţei, Mihai Bravu, din Iancului, Ştefan cel Mare, din Moşilor, iar Victoriei, alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei.

În plus, sunt luate în calcul apartamentele construite între 1978 şi 1990.

Din cele 13 zone, trei au scăzut faţă de februarie, iar patru au înregistrat aprecieri. Faţă de martie 2023 patru au scăzut, iar opt au crescut.

De la an la an, zona Drumul Taberei a crescut cel mai mult, cu peste 18%. În schimb, Crângaşi a pierdut 7,8 procente.

Anul 2024 aduce o nouă modificare în piaţa imobiliară locală – TVA-ul pentru locuinţele de până în 120.000 de euro a crescut de la 5 la 9%, motiv pentru care piaţa de nou a explodat pe final de 2023.

Modificarea vine după ce, din ianuarie 2023, pragul TVA-ului de 5% era redus de la 140.000 la 120.000 de euro.

Dincolo de autorizări în Bucureşti, în 2023 orice locuinţă nouă vândută la un preţ de peste 120.000 de euro va plăti un TVA de 19%, faţă de un prag de 140.000 de euro în 2022.

Mai multe vânzări tranzacționate

Potrivit datelor ANCPI, în ultima lună din 2023 numărul de locuinţe individuale tranzacționate a urcat cu 23% faţă de perioada similară din 2022 la 7.354 de unităţi, mai bine de dublu faţă de iunie, spre comparație, fiind unul dintre cele mai mari volume atinse vreodată.

O creştere puternică s-a înregistrat şi la nivel naţional, de peste 15 procente, la 17.120 de locuinţe individuale.

De partea cealaltă, în 2023, din 12 luni, 10 au înregistrat scăderi în Capitală, iar per total creşterea puternică din decembrie a limitat declinul la 13% anul trecut, la puţin sub 56.200 de locuinţe individuale.

La nivel naţional scăderea în 2023 a fost de 10% la 158.448 de unităţi, numărul lunilor pe minus fiind de opt.

CITEȘTE ȘI:

Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au EXPLODAT de la o lună la alta. Creșteri de peste 700 de euro!