Ce a făcut criminalul Deliei după ce a ucis-o pe femeia de 32 de ani, mama fetiței de doar cinci ani

Publicat: 18 02. 2022, 11:36
Sursă foto: Facebook

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin l-au audiat pe bărbatul care a ucis-o pe femeia de 32 de ani. Trupul Deliei a fost găsit în noaptea zilei de miercuri spre joi, pe marginea DN 6, în dreptul comunei Constantin Daicoviciu din județul Caraș-Severin.

Joi dimineața, un individ din județul Mehedinți a mers la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, împreună cu fratele său, spunând că pe 16 februarie 2022, în jurul orelor 23, a ucis-o pe fosta sa iubită. Bărbatul a înjunghiat-o cu mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului, după care a abandonat-o pe câmp la intrarea în localitatea Căvăran din direcția Caransebeș. Cuțitul cu care a înjunghiat-o pe femeie se afla asupra sa și avea mai multe pete de sânge.

În data de 16 februarie 2022, la orele 1945 numitul A. M. s-a deplasat cu un tren de călători din municipiul Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, către municipiul Caransebeș, judeţul Caraş-Severin unde a ajuns la orele 2200. Ulterior, acesta s-a întâlnit cu fosta sa concubină P. R. D.,  în satul Constantin Daicoviciu (Căvăran), comuna Constantin Daicoviciu, judeţul Caraș-Severin, iar în jurul orei 2330, în timp ce susnumiții se deplasau pedestru spre gara din comuna Constantin Daicoviciu (Căvăran), pe fondul refuzului victimei de a reveni la locuința conjugală din municipiul Drobeta Turnu Severin, numitul A. M. a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu acesta în zona gâtului, cauzându-i decesul”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin

După aplicarea loviturilor de cuțit, A. M. a abandonat cadavrul victimei pe un câmp situat la aproximativ 10 metri de DN 6 – km 470 şi  la aproximativ 500 de metri de intrarea în localitatea Căvăran. În acest loc a așteptat sosirea taximetristului care îl adusese în localitatea Constantin Daicoviciu (Căvăran), fiind transportat la gara din municipiul Caransebeș, în jurul orelor 12, 00 unde s-a urcat în trenul de călători cu destinaţia Drobeta Turnu Severin.

Mama Deliei: „La 6 fără 10 m-am trezit cu Poliţia la uşă”

Femeia ucisă a fost mama unei fetițe de 5 ani. Conform declarațiilor date de către mama victimei, Delia l-ar fi părăsit pe concubinul său pentru că acesta îi ceruse să plece cu el în străinătate, dar să nu ia și fetița cu ei.

Am simţit că ceva nu e în regulă. Am tot sunat. La un moment dat, băiatul (n.r. fiul) l-a prins la telefon (n.r. pe criminal) şi l-a întrebat de soră-sa. A zis că nu ştie nimic, dar că revine cu un telefon. Nu a sunat şi am sunat noi din nou. L-a luat la înjurături şi a închis şi nu a mai răspuns. La 6 fără 10 m-am trezit cu Poliţia la uşă. Au găsit-o la intrare în sat, pe partea stângă, într-o tufă. Era cu el de anul trecut, a plecat la el prin octombrie şi a stat până în ianuarie. Atunci a început să bată fata, iar ea nu suporta treaba asta şi a fugit. El a zis că să plece în Spania, în Germania, dar să nu ia fata. Iar ea, ca să scape, a venit aici”, a declarat mama tinerei la Antena 3.