Ce au pățit doi vloggeri români care au vrut să intre în Rusia cu vize de Ucraina. „Am fost dezbrăcați cu totul și interogați”
Doi vloggeri români au mers în Rusia cu intenția de a filma câteva cadre, dar niciun moment nu s-au gândit că ce va urma o să-i marcheze pentru totdeauna. Denisa și Cristi au avut parte de aventura vieții lor în cea mai întinsă țară de pe glob, aflată într-un război teribil, de aproape patru ani, cu un stat vecin.
Și totul pentru că românii au încercat să intre în Rusia având pe pașapoarte vize de Ucraina, țară în care tocmai fuseseră pentru a filma.
Două interogatorii la Imigrări
Cristi este fotograf, iar Denisa, manager în comerț internațional. Ambii au vândut vândut tot ce aveau în Franța și au pornit la drum într-o aventură care le-a schimbat complet viața.
După ce au mers în Ucraina, cei doi români au vrut să străbată și Rusia, dar vameșii din Moscova au privit cu suspiciune spre pașapoartele care aveau vize puse la Kiev.
„După 9 ore, am ieșit în sfârșit de la imigrări, după 2 interogatorii. Wi-Fi este, însă nu poți să-l accesezi dacă nu ai număr de Rusia. Deci am fost dezbrăcați cu totul, dacă pot să zic așa”, a povestit Denisa, într-un scurt rezumat al vloggului.
Ulterior, ea a postat un video cu imagini de pe străzile din capitala Federației Ruse.
„Noi suntem Cristi și Denisa. Și de ce începem vlog-ul așa posomorâți și vai de capul nostru? Pentru că suntem bucuroși că am intrat în Moscova, deci ne aflăm în Rusia, dar în același timp am stat 9 ore la imigrație. Vom discuta în acest vlog ce am făcut, cum am făcut, cum am plecat, de unde am plecat. Deci vom începe treptat.
Înainte să vă arăt și trenul în care ne aflăm, este trenul expres către centrul Moscovei. Se prezintă cam așa, foarte curat, foarte frumos. Biletele costă 700 de ruble de persoană. Puteam să avem și versiunea business, pentru că au și o clasă business. Am văzut că îți oferă apă și alte alimente, snacks-uri, scaunele sunt puțin mai mari. Însă noi n-am vrut așa ceva pentru că vrem numai să ajungem la hotel”, mai spun cei doi.
Ce aventuri i-au așteptat în Rusia
„Haideți să începem cu începutul. Atunci când am plecat din Israel, ne-am îndreptat către Franța, tocmai cu scopul de a obține viza pentru Rusia. Am două variante. Ori e-viza pe site-ul pe care vi-l las în descriere, ori viza de la ambasade. Deci, un fel de visa on arrival, dacă o punem așa. Noi am ales e-viza”, au încercat vloggerii să explice procedura de intrare în Rusia.
„Puteți ajunge în Rusia, în Moscova, în St. Petersburg, în orice alt aeroport. Însă ei îți pot refuza intrarea, chiar dacă ai totul la regulă. Și așa este cam în toate țările. Chiar dacă ai viza, poți să-ți refuze intrarea oriunde ai merge. Doar că la ruși este mult mai strict. Și știm bine de ce, mai ales din anul 2022, s-au făcut destul de multe schimbări și noi din Baku am fost nevoiți să zburăm cu Azerbaijan Airlines. Prețul a fost de 328 euro pentru două persoane.
După ce se întâmplă, primiți viza. Să spunem că după cele patru zile, exact patru zile, ați primit mail, că totul e ok, puteți intra în Rusia, liniștiți. Vă luați zborul, zburați către Rusia așa cum am făcut noi. Ajungeți la aeroport și de aici începe haosul. Și am ajuns și noi în gara Bavalevska”, au arătat cei doi.
Accesul în Rusia s-a făcut după un interogatoriu de mai multe ore. În total, ei au așteptat 9 ore ca să primească undă verde pentru Moscova.
„Clădiri destul de interesante”
„Deja pe fundal vedem câteva clădiri destul de interesante. În stânga avem și o catedrală ortodoxă. Dar da, să vedem acum cum ne descurcăm. Pentru că din nefericire nu avem internet. Adică avem cartele, dar ele nu funcționează. De când am înțeles, e nevoie de aproximativ 48 de ore până să devin ele active. Și aici, în general, dacă ai nevoie de Wi-Fi, ai nevoie să confirmi folosind un număr de telefon rus. Trebuie să primești un cod pe numărul de telefon, încât să ai acces la Wi-Fi până și în tren sau aeroport. Deci este puțin mai complicat.
Până găsim noi stația de metrou, hai să vă arăt cum arată aici la metrou! Și ne-am plătit 80 de ruble de persoană. Și acum trebuie să vedem dacă mergem cu linia 2 sau cu linia 5. Este destul de complicat. Din nou, fără internet. Este chiar așa cum ne așteptam noi”, povestesc Cristi și Denisa în descrierea lor.
„Și acum vom vorbi de partea cea mai importantă. Deci ajungem în aeroportul din Moscova sau din orice alt oraș din Rusia. Ce se întâmplă? Trebuie să trecem pe la imigrări, să primim aceași ștampilă și în același timp să verifice și vizele. Dar cum s-a întâmplat la noi? Păi înainte să ajungi la cele cozi de la imigrări, era un fel de zonă în care erau în general străini. Și noi nu ne-am dus acolo, ne-am dus la imigrări, la cozile de la imigrări. Ajungi la ofițer, îți ia pasaportul, ca în orice țară, ți-l scanează, verifică, pentru că îi afișează acolo unde ai fost, în ce țără, așa. Se uită și la ștampilele vizelor de pe pasaport.
După mi-a scănat amprentele, mi-a verificat fața să corespundă cu poza din pasaport. Și în același timp să ne uităm că toată această procedură este filmată de camerele lor de supraveghere pentru a avea un fel de dovezi în caz că se întâmplă ceva, să poată găsi acea persoană”, mai spun vloggerii.
„Ne întrebau dacă știm rusă”
La interogatoriu, cei doi au intrat pe rând, întâi soția mea”, a spus Cristi. „Și, după, ofițerul zice «Wait a minute». Și erau singurele cuminte pe care le-a spus în engleză, pentru că deja ne întrebau dacă știm rusă”.
„Procedura a fost la fel la amândoi, nu a fost nicio diferență. Și acea ofițereasă și-a făcut treaba foarte serioasă, așa cum îi știm și noi pe ruși. După care, da, a venit un alt ofițer, a recuperat pașapoartele pe rând, pașapoartele noastre și ale celor care trebuiau să aștepte în o sală de așeptare. Pentru că era doar un spațiu delimitat de așeptare, unde stăteau, de obicei, străini. Da, și ne-a dus în acea zonă de așeptare.
Noi vedeam spre imigrări, spre așa, și vedeam fiecare dată că aducea câte un pașaport, și omul era pus să se așeze acolo. Și din momentul în care erai în acea zonă, ori îți lua, de fapt îți lua în orice caz pașaportul, nu îl mai aveai cu tine. Pașapoartele nu a fost cu noi după acest moment deloc. Până când am ieșit din zona de imigrăr.
Cumva, când intrai în acea zonă de așteptare, se făceau investigații mai mari asupra pașapoartelor, poate pentru că ofițerului de la imigrări i s-a părut ceva ciudat sau i s-a dat un semn de întrebare. Și când ajungeai în zona aceea, tu puteai să nu fi călătorit nicăieri, numai că poate țara ta fiind în conflict sau pur și simplu nu este aliată cu Rusia, necesita poate o aprobare de la cineva superior.
Și ce s-a întâmplat, după cele două ore, vine un ofițer și ne cheamă, pe rând, întâi te-ai dus tu, într-o sală de interogatoriu”, au relatat cei doi.
Dezbrăcați la piele
Chiar dacă ofițerii ruși știau limba engleză, românii spun că de la început au preferat să-i chestioneze în limba rusă.
„După întrebarea dacă vorbesc limba rusă, m-a întrebat de ce am venit în Rusia. Ca în fiecare țară în care ajungi, te întreabă de ce ai ales să vii la noi. Nu a fost întrebare normală. O a treia întrebare a fost de ce am fost în țara inamică, Ucraina. Putem să spunem acest lucru, pentru că nu e interzis. Noi am fost anul trecut în acea țară. În 2024 am fost de două ori în Kiev, în Odessa prima dată, iar după am intrat din Iași în Cernauți. Pentru că nouă așa ne s-a părut cel mai simplu.
Dar e un lucru care nu a fost chiar ok (pentru ruși), pentru că am intrat de două ori și a devenit și mai suspect. M-a întrebat de ce am fost acolo, i-am zis că a fost vorba de turism fix ca în Rusia, adică voiam să vizitez. M-a întrebat unde am fost, i-am zis orașul în care am fost și m-a întrebat de ce. M-a întrebat de două ori. Și am zis că tocmai pentru că Cernauți era aproape de România, la graniță, așa că am zis că era mai ușor să ajungem în Cernauți prin România, pentru că noi în Kiev am ajuns pe altă graniță. Dar prin Republica Moldova am trecut, era mai ușor să ajungem acolo.
Și după aceste întrebări, iese ofițerul acela și mă cheamă și pe mine. Eu eram pe bancă cu cele două valize, cele două ghioznane, deci cu tot ce aveam noi la noi. Așa că mă cheamă și pe mine. El te-a chemat pe tine pentru că i-am zis că tu ai toate rezervările de la cazări, tu aveai alte informații”, au mai arătat tinerii.
Întrebați ce planuri aveau în Rusia
Ulterior, ofițerii ruși au vrut să afle ce planuri aveau în Moscova și ce obiective îi interesau.
„Tot ce ne-au întrebat, am răspuns. N-am spus niciodată un lucru și ei se descopere alt lucru. Pentru că așa e cel mai simplu. Vrei să intri într-o țară fără probleme, trebuie să fii corect.
Ne-au întrebat cu ce ne ocupăm. Deci ne-au chemat cu bagajele. Au văzut că avem multe bagaje, mă rog, două ghiozdane, două valize de cabină și m-au întrebat pe mine în primul rând ce lucrez. Și am spus că sunt fotograf. Îmi spunea să deschid ghiozdanul, ghiozdanul în care am toată aparatura și laptopul cu un hard disk extern. Verifică absolut tot. Împreună cu mine a deschis ghezdanul. A verificat fiecare buzunar. Și nu deschidea el, de multe ori zicea să deschidem noi. O zicea foarte respectuos și umblau cu grijă.
Dacă avea ceva sensibil, nu începeau să trântească lucrurile tale fragile pe acolo, pe birouri sau pe jos. Pentru că știu că multe persoane spun că rușii sunt duri și atunci când te duci la ei, se vor comporta foarte urât cu tine. Dar nu a fost așa, deci ne-au desfăcut bagajele, am spus că am lucrat ca fotograf și după m-a întrebat dacă sunt youtuber și dacă am cont de YouTube sau Telegram”, au continuat cei doi.
Cu ochii pe conturile de social media
Mai mult, rușii au fost interesați inclusiv de conturile de pe rețelele de socializare ale vloggerilor români, dorind să vadă postările de acolo.
„După, ne-a zis că putem să mergem în acea sală, însă telefonele și laptopul rămâne la ei. Cu totul, cu hard-ul extern. Cu tot ce aveam, ca să verifice. Și ne-a cerut parolele la tot, așa încât să poată umbla ei când vor, unde vor. Deci, pur și simplu au avut acces complet la ceea ce aveam noi. Două telefoane, un laptop și un hard extern. Deci, am fost dezbrăcați cu totul, dacă pot să zic așa.
Celelalte vize nici nu au contat. Numai acea țară a fost problema principală. După am ieșit din acea sală de interogatorii, ne-au zis să ne așezăm.
Vă dați seama, când ne-au venit telefoanele înapoi, eu aveam telefonul încărcat la 65% și l-am primit la 16%. Deci, cred că acelor domni ori le-a plăcut foarte mult că aveam un iPhone 17 Pro Max și au putut să-l folosească și să se uite la el, ori s-a cam umblat pe el. Și noi făceam și glume. Să vezi că acum suntem și spionați”, au mai povestit ei.
„Deci, după nouă ore am ieșit în sfârșit de la imigrări, după două interrogatorii. Am trecut frumos din nou pe la ofițerul de la poarta aceea de imigrări, ne-a verificat din nou pașaportul, ne-a pus stampila și ne-a spus welcome to Russia. În sfârșit. Noi eram morți. Deci s-a terminat toată această nebunie la 8 dimineața”, și-au încheiat relatarea Cristi și Denisa.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ce recomandare găsesc pe un site din Rusia turiștii care vor să viziteze România